Așa îi răspunde un cunoscut, cu ironie amară, unui alt amic, când acesta își arată indignarea stârnită de decizii revoltătoare ale Justiției noastre, după ce în anii 2017-2019, ai Epocii Dragnea, tot el îi luase apărarea la zeci de proteste unde - vă mai amintiți? - se scanda „Ole, ola, apărăm Justiția”, „Justiție, nu corupție!”, „DNA să vină să vă ia!”.

Magistrații în apărarea cărora pleda atunci au devenit între timp niște țari care nu admit ca, într-o lume în continuă schimbare, schimbarea să-i atingă și pe ei. După ce ani la rând au profitat de complicitatea cu politrucii - care i-au plătit cu salarii și pensii nesimțite, bașca o grămadă de privilegii în cascadă, de la plata chiriilor și a transportului până la gratuitatea medicamentelor pentru toți membrii familiilor, fără să reacționeze la nicio anomalie pe care au produs-o ortacii lor, ba într-un parchet care a clasat dosarul vreunui interlop ori evazionist, ba într-o instanță care a achitat criminali care au recidivat imediat ce s-au văzut scăpați de pârnaie - au prins glas, brusc, acum, când premierul Ilie Bolojan a rupt înțelegerea mafiotă, anunțând măsuri de bun-simț în ce privește vârsta și condițiile de pensionare, dar și cuantumul pensiilor.

Cu un tupeu consternant, sforăitori și agresivi, baronii Justiției s-au dat „șocați, siderați”, CSM a edictat că ar fi o „modificare iresponsabilă și lipsită de loialitate constituțională”, o „destabilizare violentă și ireversibilă a puterii judecătorești”, un „atentat la independența Justiției”, „un veritabil dictat”, care „aruncă în derizoriu principiul cooperării loiale între autoritățile publice și statutul de putere în stat al justiției”, ba și o „discriminare” (nu față de restul românilor, ci între diferitele generații de magistrați).

Un CSM-ist care la 38 de ani are leafă de peste 50.000 lei nu s-a sfiit să-l facă „măcelar” pe Bolojan și să-l amenințe ba cu CCR, ba cu Curtea de Justiție a Uniunii Europene, care a statuat că magistrații trebuie să aibă pensii cât mai aproape de salariu. Da, aceeași CJUE pe care acum câțiva ani o sfidau suveranist, să nu se bage în „independența” Justițicii mioritice.

Nu s-au abținut figuri atât de sinistre încât simpla lor enumerare te lămurește cât de oneste sunt: șefa Curții de Apel Oradea, Florica Roman, fostă clientă DNA, acum președinta AJADO (Asociația Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului), Dana Gârbovan (președinta Uniunii Naționale a Judecătorilor din România), Andreea Ciucă (Asociația Magistraților din România, și ea scăpată de ÎCCJ după o inculpare tot pentru mită), Elena Iordache (procuroare pensionară, șefă peste Asociația Procurorilor din România).

Un popor întreg e sfidat, cu o nesimțire cu adevărat magistrală, de o castă care își vrea o Românie doar a ei, exclusivistă ca Dubaiul, neamestecată cu restul României, care n-are decât să trăiască precum fraierii, într-o lume a treia, muncind până la adânci bătrâneți ca să le plătească lor luxul. Lăcomia, lașitatea, lenea, lipsa de onestitate și de profesionalism a stăpânilor Justiției nu are cum să le provoace cetățenilor decât silă, dezgust și, de acum, și furie.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!