Jucătorul echipei de baschet masculin CSM CSU Oradea Luca Năstruț a fost selecţionat în lotul echipei naționale universitare de baschet a României, care va participa la Jocurile Mondiale Universitare din acest an.

Competiţia este programată în perioada 15-27 iulie, în Germania, iar jucătorul echipei orădene, în vârstă de 21 ani, a fost înainte la un stagiu de pregătire centralizată la București, timp în care reprezentativa universitară a ţării noastre a susţinut mai multe meciuri test în compania selecţionatei similare a Poloniei. Cu acest prilej, Luca Năstruţ, originar din Satu Mare, s-a remarcat din plin, el fiind cel mai bun marcator al echipei tricolore din meciul al doilea, câștigat de România şi în care Năstruţ a înscris 21 de puncte.

La  Jocurile Mondiale Universitare din Germania, echipa României se deplasează cu un lot format din 12 jucători, care îi cuprinde pe: Matei Alexandru Dorneanu, Dragoș Lucian Axinte, Ștefan Gabriel Gribinic, David Călin Lăpuște, Anton Grigorie Rotaru, Luca Ștefan Cârstea, Luca Andrei Colceag, Mihnea-Tudor Brie, David Antonescu, George-Cristian Cotoară, David-Andrei Pătru şi Luca Năstruț. Staff-ul tehnic este format din antrenorul principal Milan Škobalj și preparatorul fizic Cezar-Eduard Bărăgău.

La această competiţie, selecţionata universitară de baschet a ţării noastre a fost repartizată în prima fază într-o grupă cu Letonia, India și Statele Unite ale Americii.

„Năstruț este un jucător format în cadrul Academiei CSM Oradea. El a jucat la nivel de seniori pentru CSM CSU Oradea (trei sezoane) și BC CSU Sibiu (un sezon). El a semnat de curând un nou angajament cu CSM Oradea, urmând să evolueze în roșu și albastru pe parcursul următoarelor două sezoane”, amintește CSM Oradea într-o informare postată pe site.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!