Inspecţia Judiciară a anunţat marţi că a trimis-o în judecată disciplinară pe judecătoarea bihoreancă Ioana Ancuţa Popoviciu, cea care a scandalizat opinia publică în procesul accidentului din stațiunea 2 Mai, accident în care doi tineri au murit după ce au fost izbiți în plin de Vlad Pascu, un tânăr drogat la volan. 

După cum se știe, între altele, magistrata a întrebat, la primul termen de judecată, dacă unul dintre cei doi tineri decedați este în sală.

Lui Popoviciu i se impută exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, inspectorii judiciari arătând că îi reproşează nu soluţiile adoptate, ca atare, "ci faptul că acestea fie nu au fost puse în discuţia părţilor, fie nu au fost puse în discuţie la momentul procesual potrivit, fie nu au fost motivate în niciun fel”.

Potrivit comunicatului transmis de Secretariatul general al Inspecţiei Judiciare, lui Popoviciu i se impută maniera neprofesionistă în care a condus procesul "2 Mai", în timpul căruia ar fi ignorat dispozițiile referitoare la studiul dosarului și pregătirea judecății, a dispus măsuri fără nicio legătură cu procesul penal şi soluţii pe care nu le-a argumentat. Totul cu "nesocotirea dispozițiilor procesuale care reglementează judecata în cameră preliminară și în primă instanță", deşi acestea "nu comportă niciun fel de dificultate, nu sunt dispoziții legale recente ori cu totul deosebite, nu pun în discuție probleme de drept deosebite, fiind aplicate în mod constant și uniform la nivel național".

În opinia inspectorilor judiciari, judecătoarea nu are nicio justificare pentru atitudinea şi faptele sale "cu consecințe grave asupra drepturilor procesuale ale părților, a înfăptuirii actului de justiție, deteriorarea încrederii și a respectului justițiabililor față de magistrat, afectarea imaginii justiției ca serviciu public". 

"Acceptând faptul că litigiul dedus judecății a fost unul cu o expunere mediatică  considerabilă, că o atare expunere ar fi putut fi de natură să determine o presiune pe  judecătorul cercetat disciplinar, totuși nu se poate reține ca o cauză exoneratoare de răspundere, cu atât mai mult cu cât magistratul a mai fost sancționat anterior pentru comportament similar", se spune în comunicat.

O nepregătită

Așa cum BIHOREANUL a mai scris, în luna aprilie, la primul termen al procesului în care autorul accidentului, Vlad Pascu, este judecat în prezent pentru omor din culpă, judecătoarea cu origini în Beiuș, Ancuța Ioana Popoviciu, a stârnit nemulțumirea părinților și revolta publică, după ce a demonstrat că nu a studiat defel cazul pe care îl avea în cercetare judecătorească.

„Olariu Sebastian Andrei e prezent?”, a întrebat Popoviciu, cu referire la unul dintre cei doi tineri care au murit loviți de mașina condusă de Pascu.

Observând rumoarea din sală și faptul că părinții tânărului au izbucnit în plâns, Popovici a părut surprinsă: „A decedat o victimă?”, a întrebat ea, iar o voce din public i-a răspuns: „Au decedat două”.

Ulterior, la o altă dezbatere a cauzei, ea a întrebat-o pe mama uneia dintre victimele decedate dacă a fost la înmormântare şi a răstălmăcit depoziţiile date în faţa ei de martori. 

Comportamentul judecătoarei i-a atras anchetarea disciplinară, inclusiv ministra justiției, Alina Gorghiu, făcând declarații dure la adresa ei. Gorghiu a spus că „tot acel incident din instanță a lovit în încrederea justiției” și că Popoviciu a avut o atitudine nepotrivită.

„Niciun judecător nu are nicio scuză că are o zi proastă, că nu are timp să-şi pregătească un asemenea dosar cu atât mai mult cu cât speţa în sine era una foarte, foarte sensibilă, cu o încărcătură emoţională la nivel naţional”, a declarat între altele Alina Gorghiu.