Joi a avut loc primul termen al procesului în care Markovics Romulus, zis Romi Neguş, este judecat pentru loviri, distrugere, respectiv tulburarea liniştii şi ordinii publice, termen la care magistraţii au verificat din oficiu dacă măsura arestului preventiv luată împotriva interlopului mai are temei ori dacă acesta poate fi judecat în libertate.

În urma procesului, instanţa a decis că motivele pentru care s-a dispus măsura arestului nu mai subzistă. Din acest motiv, s-a decis înlocuirea măsurii cu obligarea inculpatului de a nu părăsi ţara pentru următoarele 30 de zile.

Soluţia nu este definitivă, fiind atacată imediat de către reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, prin recurs la Tribunalul Bihor, unde se va judeca în cursul zilei de vineri.

Romi Neguş rămâne însă în arest, deoarece se află, până vineri seara, sub efectul mandatului emis pe numele lui pe 29 octombrie.