Discuţia despre aşa-zisul risc de a-şi pierde pensiile speciale (de serviciu) i-a făcut pe magistraţii din România să-şi fluture cu nervozitate robele la fel cum îşi pun balabustele poalele-n cap când le prinde potera cu ceva ce nu le aparţine. Pentru că şeful PSD a anunţat sesiune extraordinară a Parlamentului pentru abrogarea pensiilor speciale, iar Guvernul are de gând să-şi asume răspunderea pe o asemenea lege, sute de judecători, procurori şi grefieri au ameninţat cu greva, ţipând că anularea pensiilor de serviciu le încalcă independenţa. Ceea ce n-au făcut când politicienii au sluţit legislaţia penală, să nu uităm.
Joia trecută, conducerea Tribunalului Bihor a convocat Adunarea Generală şi a decis să-şi suspende activitatea (greva le e interzisă magistraţilor) începând de lunea aceasta, judecătorii urmând să se ocupe numai de urgenţe. Celelalte procese n-au decât să aştepte, aşa cum aşteaptă, multe din ele, cu anii. Nu puţine, în penal, până la prescrierea răspunderii şi albirea infractorilor.
În chestiunea pensiilor speciale, ipocrizia politicienilor e întrecută doar de cea a magistraţilor. Politicienii mint când spun că le vor anula pensiile speciale, ştiind bine că orice prevedere în acest sens va fi trântită de CCR, care pe tema asta sigur îşi va respecta jurisprudenţa. Mai precis Decizia 20/2000 (conform căreia pensia de serviciu a militarilor şi magistraţilor "nu este un privilegiu", ci "justificată obiectiv", constituind "o compensaţie parţială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale" cărora militarii şi magistraţii se supun) şi Decizia 873/2010 (potrivit căreia este "o compensaţie a absenţei unor drepturi fundamentele", cum ar fi cel de a fi ales ori de a face grevă, de exemplu).
Dar la fel de bine ca politicienii ştiu şi magistraţii că CCR va "îngropa" orice tentativă, fie sinceră, fie mimată, de anulare a pensiilor speciale. Ne putem întreba, atunci, de ce fac grevă judecătorii, precum cei de la Tribunalul Bihor? Răspunsul e uşor de bănuit: pur şi simplu, este o demonstraţie de forţă.
Problema pensiilor speciale e abordată subiectiv nu doar de politicieni şi de magistraţi, ca potenţiale "victime", ci şi de societate, care nu vrea să priceapă, efectiv, că acestea nu sunt nedrepte în principiu, ci prin cuantum şi prin mulţimea de beneficiari, de ele profitând şi categorii deloc private de drepturi politice şi sociale (aviatori, diplomaţi, angajaţii Parlamentului, ai Curţii de Conturi etc).
O discuţie raţională privind anularea pensiilor speciale pe aceştia ar trebui să-i vizeze, dar şi să fie completată cu alte schimbări necesare. În primul rând, magistraţii să nu se mai poată pensiona la 45-47 ani, să nu mai aibă pensia mai mare decât salariul, iar odată retraşi să nu mai poată cumula pensia de serviciu cu venituri de natură salarială, nici măcar ca avocaţi. Dacă s-au pensionat, înseamnă că au făcut-o de epuizare, nu ca să mai facă un ban, adesea traficându-şi influenţele.