Judecătorii au pronunţat verdictul final în cazul adolescentului orădean care, în vară, mascat şi având în mână ceea ce părea a fi o armă, a intrat în benzinăria OMV de pe Clujului din Oradea, ca să fure două sticle de vin.

„Te împuşc”

Este vorba despre un incident produs în noaptea de 12 spre 13 iunie şi despre care BIHOREANUL a relatat la vremea respectivă. Băiatul în vârstă de 17 ani, având faţa acoperită cu o mască chirurgicală şi o glugă trasă peste cap, a intrat în magazinul din staţia de carburanţi în jurul orei 1 şi a plecat cu două sticle de vin „fără să fluture arma ori să amenințe la o manieră evidentă”, au declarat le vremea respectivă surse din Poliţie.

Sentinţele de condamnare pronunţate pe numele adolescentului arată, însă, că acesta l-a înspăimântat de-a dreptul pe casierul din incinta benzinăriei, ameninţându-l explicit că îl împuşcă.

Concret, după ce a luat două sticle de vin ,,Grasă de Cotnari” de pe raft, băiatul s-a îndreptat spre casa de marcat unde a pus una dintre buteliile de vin pe tejghea şi cu cealaltă mână a scos de la centura pantalonului un pistol pe care i l-a arătat casierului. ,,Să moară familia mea dacă nu te împușc!”, i-a spus adolescentul, îndreptându-se apoi spre ieşire, cu pistolul aţintit asupra victimei sale pe tot traseul.

Client vechi

Casierul, un tânăr în vârstă de 22 ani, a fost atât de şocat încât nu a putut reacţiona, după cum reiese din mărturia acestuia, redată parţial şi în hotărârile judecătoreşti. După ce hoţul a dispărut, a ieşit pe terasă, să-i povestească păţania colegilor aflaţi în pauză. Unul dintre ei i-a spus să acţioneze butonul de panică, dar fiind foarte speriat de cele întâmplate, „în acel moment nici nu a ştiut unde se află acel buton, fapt pentru care colegul a fost cel care l-a acționat”, scrie în documente. Tot unul dintre colegii casierului l-a apelat pe administratorul benzinăriei, iar acesta, apoi, a venit urgent la benzinărie şi a sunat la 112.

Chiar dacă a încercat să-şi ascundă faţa, băiatul a fost recunoscut de martorii audiaţi în timpul anchetei, unul dintre aceştia fiind chiar un fost angajat al benzinăriei şi care a declarat că „acesta făcea des cumpărături din acea stație peco și întrucât venea tot timpul pe jos, a presupus că locuiește în zonă”.

S-a predat

Hotărârile judecătoreşti dezvăluie că adolescentul s-a predat de bunăvoie, la două zile după jaf, pe 15 iunie. S-a prezentat la sediul Poliţiei, împreună cu mama sa, aducând arma, care s-a dovedit un pistol de tip airsoft, bluza de trening cu glugă, pantalonii scurţi şi pantalonii cu care a fost îmbrăcat în noaptea cu pricina.

Băiatul a recunoscut imediat fapta şi a plătit paguba pe care a provocat-o, dar chiar şi aşa, pe 16 iunie, judecătorul de drepturi şi libertăţi l-a trimis în arest la domiciliu, măsură preventivă menţinută şi pe timpul procesului care s-a terminat luna trecută, pe 28 noiembrie.

În timpul dezbaterilor, consilierii Serviciului de Probaţiune Bihor i-au făcut adolescentului o evaluare favorabilă. Au explicat în raportul lor că acesta a fost marcat de despărțirea părinților, cu care a avut o relaţie tensionată şi a ajuns într-un anturaj nepotrivit, cu care a consumat alcool şi substanţe psihoactive. Însă după tâlhăria din benzinărie „a dovedit un comportament de îndreptare socială și și-a direcționat resursele înspre activități licite”, au scris consilierii, explicând că în cele 6 luni în care a fost în arest domiciliar, băiatul a avut rezultate mai bune la şcoală, a renunţat la amici, la alcool, la etnobotanice. Ca atare, au propus instanţei o pedeapsă neprivativă de libertate, cea a asistării zilnice „care ar fi benefică pentru conștientizarea de către inculpat a necesității respectării valorilor sociale și a normelor legale”.

La reeducare

Însă judecătorii nu au fost de acord. Întâi Judecătoria Oradea, pe 6 octombrie, iar apoi şi Curtea de Apel, pe 28 noiembrie, au dispus ca acesta să fie trimis la reeducare pentru o perioadă de 8 luni.

„Amenințarea a fost serioasă, de natură a alarma și a insufla persoanei vătămate o temere reală, faptă care a fost comisă cu scopul de a păstra bunul obținut prin furt și a-și asigura scăparea. Varianta alternativă de asistare zilnică propusă de către inculpat ar fi fost departe de a realiza scopul măsurii educative”, se explică în decizia Curţii, precizându-se, însă, că din cele 8 luni se scade şi perioada în care a stat în arest domiciliar, din 16 iunie până la pronunţarea verdictului final.

Ca atare, adolescentul a fost preluat de poliţişti şi depus la un centru de reeducare unde va trebui să mai stea două luni.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!