La câteva luni după ce a scos la Editura Humanitas prima carte de educaţie juridică pe înţelesul tinerilor, popularizată de la finele anului trecut în mini-turnee prin şcoli şi licee din Capitală, Braşov ori Timişoara, cunoscutul judecător Cristi Danileţ a ajuns luni şi la Oradea pentru a o prezenta şi pentru a contribui nemijlocit la educarea juridică şi civică a unor elevi bihoreni.

Pe bază de protocol

Fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii şi fost vicepreşedinte al Judecătoriei Oradea, activând acum la Tribunalul Cluj, dar şi ca formator la Institutul Naţional al Magistraturii, judecătorul Cristi Danileţ s-a dovedit un orator „cool” şi apreciat de liceenii care au umplut luni după-amiază librăria Humanitas din Oradea pentru a asista la lansarea cărţii acestuia, „Legea pe-nţelesul tinerilor”.

După cum au explicat două dintre „gazde”, Ioana Sasu-Sbârciog, decanul Colegiului Consilierilor Juridici Bihor, şi profesoara Elisaveta Roşu, de la Inspectoratul Şcolar Bihor, prezenţa magistratului face parte dintr-un proiect derulat de Asociaţia #VeDemJust (Voci pentru Democraţie şi Justiţie) în parteneriat – ba chiar şi în baza unui protocol! – încheiat cu scopul de a contribui la educarea juridică şi civică a tinerilor, în condiţiile în care în şcoala românească nu se vorbeşte aproape deloc despre lege, iar despre drepturi se vorbeşte fără a fi amintite şi responsabilităţile.

Cartea judecătorului Cristi Danileţ, a explicat un voluntar bihorean al Asociaţiei #VeDemJust, Cristian Ardelean, student la Drept, este dezvoltarea unei broşuri intitulată „Educaţie juridică pentru liceeni”, realizată în urmă cu doi ani şi „popularizată” de atunci în şcoli din întreaga ţară de persoane cu studii juridice absolvite sau în curs de însuşire (judecători, procurori, avocaţi, consilieri juridici şi studenţi). „În ultimii doi ani am mers şi eu în foarte multe şcoli din judeţ, începând cu oraşul meu, Aleşd, şi până în vârf de munte, m-am întâlnit cu peste 1.000 de elevi, cărora le-am vorbit despre lege şi importanţa legii”, a spus Ardelean.

Cartea, lecţie de viaţă

Pe liceenii din Oradea prezenţi la librăria Humanitas judecătorul Danileţ i-a captivat din start, deoarece a început să le prezinte cartea despre lege povestindu-le, de fapt, felul în care o prezentase în prima parte a zilei la şcoala din Tărian, unde a avut două „cursuri”, cu clasele a V-a şi a VI-a şi respectiv a VII-a şi a VIII-a. Concret, magistratul le-a spus liceenilor orădeni cum le propusese cu câteva ceasuri înainte elevilor din Tărian un exerciţiu de imaginaţie: să-şi închipuie o zi fără reguli.

Într-o asemenea zi, a spus judecătorul, elevii ar putea fura un autobuz ca să meargă la şcoală, iar acolo ar putea să bată un coleg sau chiar un profesor. Bătăuşul, însă, poate să ia la rându-i bătaie de la cineva mai puternic decât el.

Concluzia? Fără reguli, fără lege, lumea ar fi o junglă dominată de cei mai puternici, aşadar societatea nu trebuie să se teamă de un om (sau de mai mulţi), ci să se „teamă” doar de lege şi de supremaţia legii, a explicat magistratul, arătând de fapt diferenţa între un stat absolutist, în care domneşte forţa, şi un stat de drept, în care domneşte legea. Legea asigură şi ordinea în societate, şi integritatea fiecărui individ şi a bunurilor sale, şi egalitatea de tratament în raport cu ceilalţi indivizi, a subliniat judecătorul.

Fiţi O.I.!

Cristi Danileţ a spus că a scris cartea întrucât la noi copiii şi tineri nu ştiu ce drepturi şi ce obligaţii legale au, de exemplu că de la 14 ani, când primesc buletinul, răspund personal pentru orice faptă penală, ori că de la 16 ani au dreptul să încheie contracte de muncă.  

Despre cartea în sine, magistratul a arătat că este accesibilă („un adult o poate citi şi înţelege în patru ore, un adolescent în două după-amiezi”), şi oferă atât legislaţie relevantă, cât şi „cazuistică” din viaţa reală pentru fiecare din cele cincisprezece capitole, care tratează de la principiile generale ale democraţiei până la chestiuni practice precum identitatea, actele şi bunurile tânărului, dreptul de a munci, utilizarea mijloacelor de comunicare, participarea tânărului la luarea deciziilor ori implicarea sa în procesul judiciar.

De exemplu, când a vorbit despre capitolul „Tânărul şi mijloacele de comunicare”, judecătorul a povestit un caz recent, foarte mediatizat, dar subliniindu-i tâlcul, al unei tentative de viol desfăşurată pe stradă şi ziua în amiaza mare, dar care n-a fost întreruptă de niciun martor ocular, ci filmată de unii şi „urcată” pe net. „Cei care sunt martori la o infracţiune pot deveni complici . Alţii văd o infracţiune, n-o filmează, dar se fac că n-o văd, închid ochii şi merg mai departe. Altădată pot deveni ei victime şi cum ar fi dacă aţii s-ar face că nu văd?”.

În încheierea întâlnirii cu liceenii, judecătorul i-a rugat să distribuie conţinutul cărţii (care poate fi găsit şi pe net), iar înainte de a le acorda autografe le-a transmis un îndemn de actualitate: „Să nu fiţi ca nişte oi în turmă, ci O.I. – Organisme Inteligente!”. NU de alta, dar le-a explicat că sunt şi persoane care ar vrea ca legile să fie golite de conţinut aşa încât să nu mai existe, de fapt, răspundere în faţa legii...