Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât, joi, suspendarea din funcţia de magistrat a judecătorului orădean Ovidiu Galea, de la Tribunalul Bihor.

Măsura a fost dispusă „ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni” şi a intrat în vigoare din 19 ianuarie, când procurorii DNA Oradea au trimis în faţa instanţei dosarul în care Ovidiu Galea este inculpat pentru fals în declaraţii pentru că, în perioada 2008-2016, nu şi-ar fi declarat apartenenţa la Masonerie.

În respectiva cauză, în care au fost trimise în judecată în total 10 persoane, dintre care cinci şefi din Poliţia Bihor, o acuză similară i se aduce fostului şef al Poliţiei Bihor, chestorul Liviu Popa. 

Căutaţi de reporterul BIHOREANULUI pentru a-şi expune punctul de vedere legat de acuzaţii, judecătorul nu a răspuns nici apelurilor telefonice și nici unui mesaj trimis prin e-mail, iar ofiţerul a refuzat să comenteze.

Ovidiu Galea este suspendat pentru a doua oară din magistratură. În 2014, acesta a fost obligat să-şi întrerupă activitatea alături de colegii săi Florica Roman, Denisa Vidican şi Raluca Cuc, după ce au fost trimişi în judecată tot de DNA Oradea, alături o avocată a Baroului Bihor, Mariana Mihoc, și un om de afaceri din comuna Budureasa, Gheorghe Jurcă.

În acel dosar, acuzaţia principală viza modul în care, în 2010, ginerele avocatei, condamnat la o pedeapsă cu privare de libertate și chiar încarcerat pentru tentativă de viol, a fost scăpat de închisoare, printr-un lanț de decizii ale Tribunalului Bihor, date pe documente fabricate ori pe acte care nu există.

Anul trecut, pe 23 februarie, dosarul a fost returnat la DNA, pentru refacerea rechizitoriului, iar cei patru judecători au fost repuşi în funcţii. Ulterior, printr-o decizie a secției de Contencios Administrativ și Fiscal al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, magistraţii au obţinut şi dreptul de a beneficia de salariile şi vechimea în muncă din perioada suspendării.