Chestorul Liviu Popa, comisarul şef Remus Indrei, comisarul şef Dorin Vesa, subofiţerii Gheorghe Bat şi Raul Rotar, funcţionarul APM Bihor Minodora Pătroc, consilierul județean Nicolae Bodea, fost viceprimar al comunei Remetea, și Ioan Simea, viceprimar al comunei Roşia, au fost trimiși în judecată, joi, de procurorii DNA Oradea.

Pe lista inculpaților din dosarul înaintat Curții de Apel Oradea, apar, însă, și nume noi, cu acuzaţii surprinzătoare. Unul este cel al judecătorului Ovidiu Galea, de la Tribunalul Bihor, care a mai făcut obiectul unor cercetări, acuzat de data aceasta că a ascuns în declaraţiile de interese apartenenţa la o Lojă masonică.

Mulți inculpați, multe acuze

Potrivit comunicatului emis, vineri, de Biroul de presă al DNA, chestorul Liviu Popa, fostul șef al Poliției Bihor, a fost inculpat pentru luare de mită (3 fapte din care 2 în formă continuată), și fals în declarații în formă continuată, comisarul șef Remus Indrei, fost șef al Poliției municipiului Beiuș, va răspunde pentru 5 infracțiuni de luare de mită (din care 4 în formă continuată), iar comisarului sef Dorin Vesa, la data faptelor șef al Secției 2 Poliție Rurală Beiuș, i s-a reținut luare de mită (3 fapte) şi instigare la luare de mită în formă continuată.

Agentul șef principal Gheorghe Bat, fost șef al Postului de Poliție Pietroasa, e inculpat pentru luare de mită (4 fapte, din care una în formă continuată), trafic de influență (2 fapte), complicitate la luare de mită și dare de mită în formă continuată, iar agentul șef principal Raul Rotar, la data faptelor șef al Postului de Poliție Cărpinet, e inculpat pentru complicitate la luare de mită (2 fapte), dare de mită în formă continuată.

În același timp, procurorii DNA Oradea au dispus şi trimiterea în judecată a Minodorei Pătroc, consilier superior în cadrul Agenția pentru Protecția Mediului Bihor, în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de luare de mită, a consilierului județean Nicolae Bodea, la data faptei viceprimar al comunei Remetea, pentru acte de comerț incompatibile cu funcția deținută, și a viceprimarului comunei Roșia, Ioan Simea, pentru acte de comerț incompatibile cu funcția deținută și dare de mită.

Alte două persoane trimise în fața instanței sunt Ovidiu Galea, judecător în cadrul Tribunalului Bihor, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de fals în declarații în formă continuată, și Eugen Balint, ginerele comisarului șef Remus Indrei, acuzat de mărturie mincinoasă.

Protectori...

Prin rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, în perioada 2012 - 2014, chestorul Liviu Popa și comisarul șef Remus Indrei Liviu ar fi protejat afacerile penale ale unei persoane, martor în acest dosar, și nu și-au îndeplinit, potrivit legii, atribuțiile de serviciu ce decurgeau din funcțiile de conducere deținute.

„Concret, inculpații Popa Liviu și Indrei Remus au făcut demersuri astfel încât să fie soluționate favorabil petițiile/reclamațiile și dosarele penale înregistrate la Poliția municipiului Beiuș și la Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului Bihor care vizau presupuse infracțiuni comise de persoana respectivă”, se precizează în comunicatul transmis.

De asemenea, spun procurorii, cei doi s-au angajat să nu constituie noi dosare referitoare la faptele penale comise de către persoana respectivă și despre care aceștia ori subordonații lor ar fi luat la cunoștință în orice mod.

... contra cost

„În schimb, chestorul de poliție Popa Liviu, în calitate de inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, și comisarul șef Indrei Remus Daniel, în calitate de șef al Poliției municipiului Beiuș, au pretins în mod nemijlocit de la persoana respectivă diferite foloase necuvenite, în valoare totală de 11.979 lei”, spune DNA.

Ulterior, cei doi ar fi primit foloase în valoare de 7.979 lei, ce au constat în achiziționarea de obiecte de mobilier și prestarea unor servicii, respectiv lucrări de renovare la sediul Poliției Beiuș.

Totodată, în vara anului 2012, Liviu Popa a pretins și primit de la aceeași persoană diferite foloase necuvenite constând în prestarea de servicii/lucrări în vederea racordării, în mod provizoriu, la rețeaua de curent electric a locuinței sale.

Servicii pentru servicii

Potrivit rechizitoriului, în cursul lunii iulie 2015, comisarul șef Remus Indrei a pretins, prin intermediul șefului postului de poliție Cărpinet, Raul Rotar Raul, de la cinci persoane, cantitatea de 2 tone și 11 mp de piatră ornamentală pentru pavarea curții de la locuința ginerelui său, inculpatul Eugen Balint.

Întrebat de proveniența pietrei ornamentale, Balint a mințit, spune DNA, pretinzând că socrul său nu a avut nicio implicare în achiziția pietrei care ar fi fost plătită furnizorilor.

„Pentru foloasele respective, inculpații Indrei Remus Daniel și Rotar Raul Ovidiu Raj nu au luat măsurile prevăzute de lege în ceea ce privește activitatea ilicită de exploatare și comercializare a pietrei ornamentale de către persoanele respective”, se spune în informare.

Lui Indrei i se impută și că, în cursul anului 2015, având în subordine directă Posturile de Poliție Cărpinet și Pietroasa, a pretins, acceptat și primit diferite foloase necuvenite de la agenții Rotar Raul Ovidiu Raj și Bat Gheorghe în legătură cu atribuțiile de serviciu, ce decurgeau din funcția de conducere deținută de ofițer. Remiterea foloaselor necuvenite s-a realizat și în considerarea unor tratamente preferențiale față de cei doi șefi de post, spun procurorii.

Totodată, în perioada decembrie 2014 - aprilie 2015, în calitate de șef al Poliției Beiuș, având în subordine Postul Pietroasa, Indrei ar fi pretins, acceptat și primit de la administratorul unei societăți comerciale, atât în mod direct, cât și prin intermediul agentului șef principal Bat, diferite foloase necuvenite, în schimbul cărora urma să protejeze activitatea infracțională a omului de afaceri.

Electrocasnice pentru intervenții

În cazul șefului Postului Pietroasa, Gheorghe Bat, procurorii au stabilit că acesta a pretins și primit de la mai multe persoane produse electrocasnice, materiale de construcții etc., în schimbul cărora le-ar fi protejat afacerile penale, iar într-un caz a promis că va interveni pentru obținerea unui certificat ADR și preschimbarea permisului de conducere.

La rându-i, comisarul șef Dorin Vesa e acuzat că pretins și primit de la Nicolae Bodea și Ioan Simea Ioan, viceprimari ai comunelor Remetea și respectiv Roșia, mai multe foloase necuvenite pentru a închide ochii la faptul că, deși nu aveau voie, cei doi administrau în fapt și societăți comerciale.

Aviz pentru piatră

„În cursul lunii iunie 2015, inculpata Pătroc Minodora Ioana, în calitate de consilier superior în cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Bihor - Serviciul Avize, Acorduri, Autorizații, a pretins și primit, prin intermediul agentului șef principal Rotar Raul Ovidiu Raj, de la 4 persoane, cantitatea de 20-22 mp de piatră ornamentală pentru pavaj, pe care a folosit-o cu ocazia construirii unei locuințe personale”, se mai precizează în comunicatul DNA.

În schimbul foloaselor pretinse și primite, Pătroc a susținut demersurile persoanelor respective pentru obținerea avizului de mediu și a acordului de mediu, proceduri premergătoare obținerii autorizației de mediu pentru activitatea de exploatare și comercializare a pietrei ornamentale.

Reparații pentru chestor

În cazul chestorului Liviu Popa, procurorii DNA au mai reținut că, în perioada martie 2015 - iulie 2016, în calitate de șef al Inspectoratului judeţean de Poliție, având calitatea de ordonator de credite, în baza unei "înțelegeri tacite și ilicite" dintre acesta și administratorul unei societăți comerciale (martor în cauză), ar fi beneficiat de reparații efectuate la autoturismele personale, ale membrilor familiei sale ori unor apropiați de-ai săi, în valoare totală de 8.676,4 lei.

„În schimb, inculpatul a acceptat ca toate reparațiile mai importante cu privire la autoturismele marcă străină ale Inspectoratului de Poliție Județean Bihor să fie efectuate la service-ul martorului”, se spune în comunicat.

Masoni pe-ascunselea

Chestorului Liviu Popa i se impută, însă, şi o faptă cu totul inedită, asemeni judecătorului Ovidiu Galea, şi anume falsul în declarații cu privire la... apartenenţa la Masonerie. "În perioada 2008-2016, inculpații Popa Liviu și Galea Ovidiu Daniel nu au menţionat în declaraţiile de interese calitatea de membri ai unei Loje din România", arată comunicatul.

DNA a dispus instituirea sechestrului asupra unor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpaților Popa Liviu, Indrei Remus Daniel, Bat Gheorghe, Bodea Nicolae Dan, Vesa Dorin Ioan și Pătroc Minodora Ioana, şi asupra sumei de 2.683 lei, aparținând inculpatului Simea Ioan Florian.

Dosarul, la finalizarea căruia procurorii spun că au beneficiat de sprijinul Direcției Generale Anticorupție și al Direcției Generale Antifraudă Fiscală, a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Oradea, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.