Ne-am scos! Cei de la Consiliul Judeţean pot dormi în continuare liniştiţi. Strategia direcţiilor de dezvoltare a judeţului pe următorii 6 ani va fi făcută de o firmă de specialitate din Bucureşti pentru numai 90.000 de euro. Sigur că deocamdată e greu pentru câştigătoarea contractului să identifice pe hartă judeţul Bihor, darămite problemele acestuia, dar ce contează, de vreme ce boşii Consiliului au fost degrevaţi de poate singura problemă care le tulbura liniştea!

Interesant e că vechiul proiect, cel valabil până în 2013, nu a fost citit de nimeni, dar sper că măcar a fost folosit, dacă autorii au avut inteligenţa să-l scrie pe hârtie igienică. CJ este condus de şefii a trei mari partide. Toţi au venit în campania electorală cu o strategie de dezvoltare a judeţului. Oare de ce nu încearcă acum să o pună în practică?

Totuşi, trebuie să recunosc că studiul de la Consiliu e pe bani mărunţi faţă de cel din Primăria Oradea, făcut acum mulţi ani. Mai ţineţi minte cum pe vremea lui Petru Filip venise un neica nimeni de la Bucureşti să belească oraşul de milioane de euro pentru nişte terfeloage numai bune de aţâţat focul?

Nu pot să nu mă întreb când se vor organiza şi licitaţii pentru firme care să asigure conducerea operativă a judeţului, cea de zi cu zi? Astfel ca în seama şefilor să rămână exclusiv activităţile de socializare şi de reprezentare.