Bihorul ocupă locul doi în ţară după urgenţele medicale provocate de consumul de canabis şi etnobotanice, arată cel mai recent raport, pe anul trecut, al Agenției Naționale Antidrog. Suntem „zonă de risc mare”, indică cifrele oficiale, cu consumatori ocazionali și dependenţi tot mai tineri şi mai interesaţi de „otrăvuri” puternice, care să le ofere o deconectare totală de realitate.
„Vor să evadeze”, a explicat BIHOREANULUI şi Rareş Buştean, ofiţer specializat în combaterea criminalităţii organizate şi doctorand în Sociologie la Universitatea din Oradea. Teza pe care o va prezenta public chiar în următoarele zile este cea mai amplă analiză din ultimii ani despre acest fenomen în judeţ, bazată inclusiv pe interviuri cu consumatori şi traficanţi...
Doctorat în droguri
Absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane Oradea şi al Academiei Naţionale de Informaţii, poliţist la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea de aproape un deceniu, Rareş Buştean a lucrat ani buni în cadrul Serviciului Antidrog.
„După ce am terminat Academia, m-am întors tot la Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane din Oradea, pentru studii aprofundate”, spune ofiţerul, care acum finalizează studiile la Şcoala Doctorală de Sociologie, sub coordonarea profesorului universitar Adrian Hatos (foto).
Lucrarea de doctorat e axată pe o temă care îi este familiară şi, totodată, de actualitate: cum ajunge o persoană să devină dependentă de droguri şi care sunt, în zona noastră, cele mai căutate substanţe interzise.
O problemă socială
„Au fost două cercetări, de fapt. Prima a fost o analiză comparativă pe 127 de rechizitorii ale Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Oradea din perioada 2013-2019”, spune polițistul. Concret, a numărat fiecare rechizitoriu, împărţind dealerii şi consumatorii pe categorii de substanţe traficate și utilizate: droguri de risc şi mare risc, respectiv noile substanţe psihoactive (NSP), aşa-zisele etnobotanice. „Am observat că numărul dealerilor de droguri trimişi în judecată era mai mare decât cel al vânzătorilor de NSP. Surpriza a fost că, în acelaşi timp, numărul consumatorilor de NSP era dublu faţă de cel al consumatorilor de droguri”, zice Rareș.
Majoritatea consumatorilor sunt din categorii defavorizate, adică tineri săraci, în special de etnie romă. „Consumul în comunităţile defavorizate este o problemă socială foarte serioasă în Bihor. În Oradea, de pildă, cea mai mare parte a traficului de etnobotanice se desfăşoară în zona Gutenberg-Voltaire. Trebuia să găsim o explicaţie sociologică, de ce băieţii aceştia nu cumpără şi ei „iarbă”, în condiţiile în care, când am început cercetarea, un gram de canabis costa 50 lei, la fel ca un gram de etnobotanice”, spune profesorul Hatos.
Materie vegetală pulverizată cu praf psihoactiv, lăsată la uscat
Vor să uite
Pentru a afla motivul, polițistul a făcut o nouă cercetare mult mai amănunţită, care să dezvăluie primul contact al consumatorilor cu aceste produse, motivele pentru care au continuat să le ia, sursele de aprovizionare, efectele consumului, rutina zilnică a acestora şi profilul dealerilor.
Ofițerul a intervievat traficanţi şi consumatori, aceştia din urmă cu vârste între 14 şi 40 de ani, atât din rândul celor care provin din categorii sociale defavorizate, cât şi persoane fără probleme sociale. „Comunităţile defavorizate, mai ales cele de altă etnie, sunt izolate, ermetice, greu de penetrat, dar am reuşit să le câştig încrederea datorită meseriei”, recunoaşte Rareș.
Interviurile au arătat că ambele grupuri preferă NSP, adică etnobotanicele, pentru efectul puternic. „Consumatorii caută acea senzaţie de somn profund pe care ţi-o dau doar etnobotanicele, spre deosebire de canabis, care îţi amorţeşte simţurile, dar nu ţi le taie. Le dau o senzaţie de blackout, uită de toate. Îi întrebam de ce consumă. Toţi au spus că vor să uite”. În timp ce consumatorii din categoriile defavorizate voiau să-și uite sărăcia, lipsa locurilor de muncă, marginalizarea şi izolarea, ceilalţi o fac pentru a scăpa, măcar temporar, de problemele de acasă.
Mituri desfiinţate
Etnobotanicele sunt preferate şi pentru că, spre deosebire de drogurile clasice, consumul nu constituie faptă penală, iar dealerii riscă pedepse blânde, Legea 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse psihoactive prevăzând închisoare de maximum 3 ani pentru comerţul cu aceste substanţe.
„Legea nu face diferenţă între substanţele care imită drogurile de risc şi cele care imită drogurile de mare risc, aşa cum face Legea 143/26 iulie 2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Unii dintre dealerii intervievaţi au fost condamnaţi anterior pentru alte fapte şi au spus că a meritat să se profileze pe vânzarea de etnobotanice. Dacă sunt prinşi scapă cu 1-2 ani de închisoare, în timp ce pentru o tâlhărie, de pildă, ar primi 7 ani”.
Interviurile au desfiinţat mitul că dealerii oferă gratuit mostre ca să-şi extindă clientela. „Toţi interlocutorii au declarat că au devenit consumatori din cauza anturajului. Unii la 11 ani, alţii la 14, din curiozitate, împinşi din spate de amici. Într-un astfel de anturaj, fie consumi, fie te exclud. Există şi varianta unei presiuni indirecte, adică din afară pare că ei se distrează, se simt bine şi te fac să-ţi doreşti să intri în grup”, zice Rareș.
În realitate, interesul e ca grupul să fie cât mai mare, ca să strângă cât mai uşor banii pentru doza zilnică. „Sevrajul e descris de toţi drept dureros, cu dureri abdominale, transpiraţie, nervozitate, insomnii. Ca să evite acest lucru, fac chetă şi consumă în grup. I-am întrebat dacă ar da din doza lor unor consumatori aflaţi în sevraj. Şi cu toţii au zis că da, ca să ajute, pentru ca şi ei să primească ajutor. Deci nu din altruism...”.
Reguli şi efecte
Clienţii noi, au explicat cei intervievaţi, nu pot cumpăra dozele direct, căci dealerii nu vând oricui, de teamă să nu fie „capcanaţi” de poliţişti sub acoperire. Unii au stabilit şi reguli: nou-veniţii trebuie să demonstreze că sunt consumatori, fumând în faţa lor.
În comunităţile defavorizate, etnobotanicele ajung adesea prin intermediul unor dealeri stradali de etnie romă din zonă. Aceştia câştigă puțin, afacerile „grase” făcându-le traficanţii români despre care consumatorii cred că au „propte” în instituţiile statului şi scapă de eventuala concurenţă nedorită, dându-i pe mâna autorităţilor.
Efectele asupra consumatorilor au fost o altă temă abordată în interviuri. Consumatorii din categoriile defavorizate au negat că obiceiul le-a influenţat parcursul şcolar, susţinând că în mediul în care trăiesc finalizarea studiilor nu este un aspect relevant. Ceilalţi tineri, în schimb, au confirmat că dependența le-a scăzut cheful pentru şcoală, iar unii au şi abandonat studiile.
Ambele grupuri au admis că dependenţa de droguri le-a distrus relaţia cu familia şi partenerii de viaţă, le-a afectat sănătatea, provocându-le adesea halucinaţii şi stări de delir, dar şi că au comis infracţiuni sub influenţa substanţelor interzise. „Cei din categorii defavorizate au negat că din cauza consumului. Au spus că au încălcat legea şi înainte, doar că din alte motive. Ceilalţi au recunoscut, însă, că au recurs la infracţiuni sub influenţa stupefiantelor, că au comis violenţe, ultraj, distrugeri, tâlhării”, explică poliţistul.
Canabisul, pentru domni
Fără excepţie, consumatorii de etnobotanice au mărturisit, paradoxal, și un fel de repulsie față de substanţele pe care le consumă, deoarece acestea „sunt pentru boschetari”, și chiar se dau pe ei înșiși exemplu negativ, spunând „uite ce-am ajuns!”. Atitudinea lor despre consumatorii de canabis este, în schimb, alta, considerându-i pe aceștia „oameni cu şcoală” și „realizați”, „care vor doar să se destindă după o zi de muncă”. În ciuda acestui detaliu, spune ofițerul, niciunul dintre consumatorii de etnobotanice nu le-ar schimba cu canabisul: „Unii au spus că după ce au consumat etnobotanice şi au încercat un „joint” n-au simţit nimic”.
Între cei intervievaţi au fost şi doi băieţi care au reuşit să scape de dependenţă. „Pe unul părinţii l-au susţinut, l-au apărat, l-au dus în centre de dezintoxicare. Adolescentul le vânduse lucrurile din casă și, la un moment dat, a furat 22 de biciclete ca să-şi cumpere droguri, oamenii fiind obligaţi să-i împace pe proprietari, ca să-şi retragă plângerile. „A renunţat doar după ce, ajunşi la capătul puterilor, părinţii l-au dat afară din casă. Cred că atunci a suferit un şoc. Acum s-a reabilitat, ne întâlnim, discutăm...”, relatează ofițerul.
Sunt cazuri fericite, însă, căci un alt tânăr participant la studiu a murit între timp, la doar 30 de ani.
Concluzia? În lipsa unei legislaţii şi a unor organisme de prevenţie eficiente, a unei politici de protecţie socială care să sprijine comunităţile dezavantajate, consumul de substanţe interzise va continua să facă victime tot mai multe şi mai tinere, care se vor pierde în fumul otrăvitor al etnobotanicelor. Și asta, culmea, pentru a uita de problemele din viaţa lor.
PROIECT CRITICAT
Problemă medicală sau infracţiune?
În timp ce în alte ţări este considerată o tulburare psihică, în România dependenţa de droguri este considerată infracţiune şi e pedepsită 3 luni de închisoare sau amendă. Un proiect pentru modificarea Legii 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, votat deja de Senat, prevede între 1 și 5 ani de detenţie pentru deținere de droguri de risc şi 2-7 ani pentru droguri de mare risc, fără să facă vreo referire la etnobotanice.
Proiectul este criticat de asociaţiile medicilor, care cer dezincriminarea consumului de stupefiante, mutarea responsabilităţii instituţionale pentru această problemă în sarcina Ministerului Sănătăţii, înfiinţarea de noi secții de terapie şi de dezintoxicare pentru copiii și adolescenții care se confruntă cu dependenţa.
Iniţiativa nu e susținută nici de DIICOT care, conform PressOne, a cerut majorarea pedepselor doar pentru traficul de droguri şi substanțe psihoactive, iar Agenția Națională Antidrog a comunicat că nici măcar nu a fost consultată asupra proiectului de lege.