Numărul prosumatorilor din România - adică persoanele fizice și firmele care deţin panouri fotovoltaice și produc energie electrică - a atins un record, depăşind 110.000, conform datelor de la finalul anului 2023, centralizate de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Județul Bihor este printre cele fruntașe la producerea electricității din surse regenerabile.

Puterea totală instalată aferentă celor peste 110.000 de prosumatori racordați la rețelele operatorilor de distribuție a ajuns, la finalul anului trecut, la 1.442 MW, aceasta fiind echivalentă cu capacitatea cumulată a celor două reactoare nucleare de la Cernavodă, după cum arată Hotnews.ro.

Din totalul prosumatorilor, 95.205 sunt persoane fizice, având o capacitate instalată de 611,45 MW, ceea ce înseamnă că, în medie, fiecare prosumator persoană fizică dispune de panouri solare cu o capacitate de 6,4 kW.

Numărul firmelor prosumatoare se ridică la 15.150, cu o capacitate instalată de 831,39 MW, în medie aproximativ 54,8 kW per firmă.

În ceea ce privește clasamentul pe județe, realizat atât după numărul de prosumatori, cât și după cantitatea de energie produsă, acesta este deschis de Ilfov. Acolo sunt înregistrați 8.536 de prosumatori, cu panouri fotovoltaice ce au o capacitate totală de 111 MW. 

Pe locul al doilea în top se clasează judeţul Timiş (6.007 prosumatori - 81,89 MW), iar pe al treilea județul Bihor (4.368 prosumatori - 55,76 MW). Locul al patrulea este ocupat de Arad (4.323 prosumatori - 49,56 MW).

La coada clasamentului se află judeţele Brăila, Caraş-Severin şi Botoşani.

ANRE se aşteaptă ca tendinţa de creștere a numărului de prosumatori să se observe şi pe parcursul acestui an, când în România se vor instala alte panouri fotovoltaice de peste 1.000 MW.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!