Desfăşurată în weekend la Oradea, Cupa României la judo seniori a prilejuit tinerilor judoka de la LPS CSS Liberty Oradea, pregătiţi de profesorii Olimpia Ianc, Alexandru Goncearenco, Aurelian Fleisz şi Emil Morar, să participe la o competiţie de un bun nivel, la care să-şi verifice potenţialul, în compania unor sportivi mai maturi decât ei.

Spre bucuria lor, a antrenorilor, dar şi a susţinătorilor (părinţi, fraţi, bunici), ei au avut evoluţii promiţătoare, reuşind să se impună în faţa unor sportivi, juniori sau seniori, valoroşi şi să "încurce" pe alocuri clasamentele.

O mare surpriză, plăcută, a produs-o, la categoria 60 kg, Alexandru Popa, cel care a reuşit să ajungă în finala categoriei, după trei victorii spectaculoase, una din ele în faţa chiar al unui senior, de la Satu Mare, multiplu medaliat la Campionatele Naţionale de juniori, tineret şi seniori.

Chiar şi în finala categoriei, Alexandru Popa a reuşit să puncteze şi să conducă pe tabela de punctaj, dar în final lipsa de experienţă şi-a spus cuvantul, adversarul său învingandu-l, printr-o tehnică la sol.

Pe lângă locul II obţinut de Alexandru Popa, la categoria 60 kg, s-a mai remarcat şi Robert Boldiş, situat al V-lea la aceiaşi categorie de greutate, 60 kg.

În afară de aceştia, au mai avut comportări bune, reuşind victorii importante, şi: David Fodor, la 66 kg, Darius Mudura, la 73 kg, Alex Creţ, în limitele categoriei 81 kg, Laurenţiu Mezei, la 90 kg şi Alex Mierluţ, la + 100 kg.