Un număr de nouă judecători proveniţi din Franţa, Italia, Germania şi Polonia au petrecut o săptămână la Oradea, urmărind dezbaterile din sălile de judecată, dar şi modul în care sunt puse în executare pedepsele, în penitenciarul de maximă siguranţă.

Potrivit unui comunicat transmis vineri de Biroul de presă al Curţii de Apel Oradea, grupul de judecători străini care s-a aflat la Oradea a fost format din patru magistraţi germani, doi italieni, alţi doi din Polonia şi un francez.

"Evenimentul s-a derulat în cadrul unui program de schimb desfăşurat sub egida Institutului Naţional al Magistraturii şi al Reţelei Europene de Formare Judiciară", se precizează în document.

Magistraţilor li s-a făcut o prezentare a modului de funcţionare a celor trei instanţe care îşi desfăşoară activitatea în Palatul de Justiţie, iar joi au făcut o vizită de lucru la Tribunalul din Satu Mare.

"Pe parcursul vizitei, judecătorii străini au asistat la şedinţe de judecată şi au avut întâlniri şi discuţii cu judecătorii români, în cadrul cărora au fost abordate teme din interes comun din legislaţiile naţionale", a mai transmis Biroul de presă al instanţei.

Grupul de magistraţi europeni a vizitat şi penitenciarul orădean, fiind interesaţi de sistemul execuţional penal românesc, procedurile de punere în executare a pedepselor privative de libertate, legislaţia execuţional penală, precum şi activităţile şi programele de reinserţie în care sunt incluşi deţinuţii pe toată durata executării pedepsei.

"Conducerea Penitenciarului Oradea şi-a exprimat deschiderea pentru oportunitatea încheierii unui acord de colaborare cu unul din penitenciarele de provenienţă a magistraţilor, în vederea realizării unor schimburi de experienţă", a informat, vineri, şi purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Oradea, Adina Bîrda.