Împreună cu rudele unui afacerist salontan călcat de hoţi, poliţistul a intrat peste suspect în casă, l-a târât până la maşină şi l-a îndesat în portbagaj, după care l-a dus la marginea oraşului, l-a bătut şi l-a pus să se dezbrace ca să-l "înmoaie", doar-doar îşi va da în vileag complicii şi locul în care a ascuns bunurile şi banii furaţi.

Nu e un film cu mafioţi. Incredibila poveste, anchetată discret de aproape doi ani de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, s-a petrecut în Salonta, iar poliţistul, pe nume Marius Ioan Laza, e acuzat de lipsire de libertate în mod ilegal.

Victima, care a scăpat de "justiţiari" fugind în chiloţi peste câmp, este un personaj deja celebru: proxenetul Hanyecz Attila, condamnat definitiv, chiar săptămâna trecută, la 5 ani de închisoare, după ce a vrut să-şi vândă propria cumnată unui investigator sub acoperire pe care l-a crezut tovarăş de breaslă.

Ca-n sălbăticie

Cazul, după cum a aflat BIHOREANUL, are ca punct de pornire o spargere de locuinţă comisă la sfârşitul anului 2018 în casa unui afacerist salontan, lăsat de hoţi nu doar fără bunuri, ci şi fără o sumă considerabilă de bani. Printre poliţiştii din echipa de anchetă s-a aflat şi agentul Marius Ioan Laza, prieten apropiat cu ginerele şi cu nepotul afaceristului.

Hanyecz Attila, un cunoscut traficant de persoaneAnul trecut, în seara de 2 ianuarie, după ce au chefuit împreună, cei trei au decis să-i prindă pe hoţi după metoda lor. Îmbarcaţi într-o maşină, Laza şi cei doi au "descins" la locuinţa individului pe care îl bănuiau că a dat "pontul" hoţilor: Hanyecz Attila (foto), un cunoscut traficant de persoane, condamnat definitiv săptămâna trecută la 5 ani de detenţie după ce în primăvară încercase să-şi vândă cumnata, pe 400 euro, unui investigator sub acoperire pe post de proxenet.

Hanyecz nu i-a primit în casă, dar cei trei nu s-au lăsat. I-au spart uşa, iar Laza s-a şi încăierat cu el, în final "vizitatorii" reuşind să-l imobilizeze şi să-l îndese în portbagajul maşinii cu care, apoi, l-au dus la marginea oraşului. Luat la întrebări despre complici şi banii furaţi, Hanyecz a refuzat să vorbească, motiv pentru care l-au pus să se dezbrace. Interogatoriul ar fi continuat, poate, dacă omul n-ar fi luat-o la fugă peste câmp, în chiloţi şi în picioarele goale, scăpând astfel de răpitori.

Sub control judiciar

Ce a urmat? Proxenetul i-a reclamat pe atacatori, iar cazul a ajuns în ancheta procurorilor de la Parchetul Bihor, care, pe 4 februarie 2019 au început urmărirea penală împotriva poliţistului şi a complicilor, pentru lipsire de libertate în mod ilegal, Laza fiind plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Cazul nu a fost făcut public, iar cercetările nu s-au terminat nici până azi, potrivit unei informări transmise acum, la solicitarea BIHOREANULUI, de prim-procurorul Alin Leucea, în care se susţine că dosarul este încă în instrumentare, iar ancheta "aproape finalizată". În document, faptele sunt descrise sumar, în câteva rânduri, fără să lămurească motivele pentru care poliţistul a comis fapta.

Căutat la rându-i de reporter pentru a-şi prezenta punctul de vedere, agentul de Poliţie refuză să discute despre subiect. "Aştept să se termine cercetările. De doi ani aştept. Până atunci, nu am ce să spun", a spus Laza, explicând că ancheta este tărăgănată şi că până în prezent a fost singura persoană audiată dintre cei trei suspecţi. "Eu nu ştiu să fi fost audiat altcineva", a spus poliţistul.

Destituit pentru... beţie

Povestea nu se opreşte aici. După cum a aflat BIHOREANUL, ancheta penală pornită de procurori împotriva poliţistului a fost dublată între timp de o alta, disciplinară, tot ca urmare a scandaloasei aventuri. Căci în seara răpirii, după ce l-au "scăpat" pe Hanyecz, Laza şi amicii săi s-au cinstit până târziu, a doua zi poliţistul ajungând cu întârziere la serviciu şi duhnind a alcool, motiv pentru care şefii l-au pus să sufle în etilotest, care a indicat o alcoolemie de 0,54 la mie în aerul expirat.

Băgat în cercetare disciplinară pe 31 ianuarie 2019, Laza a fost destituit printr-o dispoziţie a şefului Poliţiei Bihor, chestorul Alin Haniş, decizie justificată de faptul că subodonatul nu era la prima abatere, adunând alte trei sancţiuni disciplinare, în 2012, 2014 şi 2018.

Doar că Laza nu s-a lăsat dus. Agentul a contestat sancţiunea în instanţă, unde, evident, nu a suflat o vorbă despre ancheta penală începută împotriva sa, invocând, cu tupeu, că a băut în timpul liber, că a întârziat doar 40 de minute şi nu a periclitat activitatea instituţiei deoarece "nu a avut un comportament care să afecteze încrederea populaţiei". Ba din contră, de-a lungul anilor a avut rezultate, fiind chiar şi recompensat pentru profesionalismul cu care şi-a făcut meseria.

"Reîncadrat" de Justiţie

Mai mult, Laza a venit în faţa instanţei şi cu două cazuri în care şefii Poliţiei au aplicat sancţiuni mult mai blânde faţă de poliţişti cu abateri la fel sau chiar mai grave decât a lui, cum a fost cel al agentului Florin Vida, care hărţuise sexual două adolescente, dezvăluit de BIHOREANUL, şi cel al unui subofiţer prins băut la volan, în ambele situaţii vinovaţii scăpând doar cu reducerea salariului.

Atât Tribunalul Bihor, cât şi Curtea de Apel i-au dat dreptate, judecătorii dispunând printr-un verdict definitiv pronunţat anul acesta pe 27 iulie anularea sancţiunii destituirii şi aplicarea alteia, mai blânde, anume cea a diminuării salariului cu 20% pe o perioadă de 3 luni.

Aşa că, cel puţin până când procurorii şi apoi judecătorii vor da un verdict definitiv în dosarul în care este acuzat de răpirea şi "interogarea" unui suspect în pielea goală, agentul Marius Ioan Laza rămâne în Poliţie. Atât că, fiind inculpat, nu mai poate căuta şi interoga hoţi, fiind pus la dispoziţia inspectorului şef al Poliţiei Bihor şi mutat de la Poliţia municipiului Salonta la postul din Tinca, unde are doar sarcini administrative. Măcar aşa nu-i mai vin idei de "şerif"... 


ÎN BANDĂ
Hoţi, şpăgari şi scandalagii

În loc să-i prindă pe infractori, poliţiştii salontani par să dea lecţii de încălcare a legii. Nici până în prezent nu s-au stins ecourile scandalului provocat de trei subofiţeri prinşi că fuseseră părtaşi la furtul a 5,5 tone de cupru, în valoare de 32.000 euro, dintr-un TIR înmatriculat în Belarus care se răsturnase între Mădăras şi Inand. Încărcătura a fost sustrasă în noaptea de 23/24 octombrie 2010 de agentul Ionuţ Bar împreună cu doi civili, după un pont primit de la doi colegi, agenţii Radu Lobonţ şi Petru Cionca, puşi să asigure paza bunurilor şi a autotrenului. De altfel, după vânzarea cuprului, cei doi au primit câte un "comision" de 1.700 euro. În urma "afacerii", subofiţerii au fost condamnaţi la câte 3 ani de închisoare cu suspendare.

Alţi cinci poliţişti salontani, acuzaţi că "vânau" şoferi străini pretinzând şpăgi între 100 lei şi 300 euro, n-au avut bafta lor. Pe 2 decembrie anul acesta, Kovacs Cristian Szilard a fost condamnat la 7 ani şi 4 luni de închisoare cu executare, Dorel Crăciun şi Rus Nicolae Sorin au încasat câte o pedeapsă de 7 ani, Isai Milan Valentin a primit 6 ani după gratii, iar Pojega Marian Dorin a fost condamnat la 5 ani de detenţie. Sentinţa Tribunalului Bihor nu e, încă, definitivă.

Tot la începutul acestei luni, un alt agent de poliţie din Salonta, Florin Vida, a fost plasat sub control judiciar fiindcă s-a urcat băut la volan, a făcut ture pe şosele cu farurile stinse, claxonându-i pe ceilalţi şoferi, a fugit de agenţii rutieri şi s-a baricadat în locuinţă ca să nu fie dus la analize de sânge. Omul nu e la prima abatere, în trecut fiind sancţionat disciplinar pentru că hărţuise sexual două adolescente de 15 ani.