Aproape 800 de sportivi din 21 de țări au luat startul la întrecerile celei de-a XVI-a ediții a Campionatului Internaţional de Karate „Open-ul Bihorului - Turneul Campionilor”, competiție premiată cu Trofeul „Shogunul” și care s-a desfășurat în weekend la sala de sport de la Sântandrei.
În clasamentul general pe cluburi, pe Ministerul Educaţiei Naționale din România, prima poziție a revenit reprezentanților gazdelor, cei de la Palatul Copiilor și Elevilor Oradea, care i-au devansat pe reprezentanții Palatului Copiilor și Elevilor Resița, situați pe locul II și pe cei de la Clubul Copiilor Șimleul Silvaniei, clasați pe treapta a III-a.
În clasamentul pe Federațiile de Karate și Arte Marțiale, respectiv cele din străinătate, primul loc a revenit ucrainienilor de la Tay-Sen Shotokan Karate Cernăuți, în timp ce pe poziția a II-a s-au situat cei de la Karate Klub Presov din Slovacia, iar pe treapta a III-a a podiumului, Pashaev Karate Team Kiev din Ucraina. În această ierarhie, reprezentanții Clubului Sportiv Barcăul Suplacu de Barcău au ocupat locul VI.
În total, au fost prezenți 796 de concurenți de la 84 de echipe, dintre care 32 din străinătate, la campionatul ce este cuprins în calendarul activităților educative naționale.
Întrecerile au fost organizate de Palatul Copiilor Oradea și Clubul Sportiv Shogunul Oradea, în colaborare cu Consiliul Judeţean Bihor, prin Direcţia de Dezvoltare şi Implementare Proiecte, alături de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bihor.
Concurenții străini au venit din 20 țări: Rusia, Belarus, Ucraina, Grecia, Olanda, Spania, Polonia, Germania, Austria, Cehia, Slovacia, Croația, Macedonia, Serbia, Bulgaria, Ungaria, Algeria, Tunisia, Australia și Noua Zeelandă.