În perioada 4-14 aprilie s-a desfășurat la Zlatibor, în Serbia, evenimentul ISF U15 Gymnaziade, organizat de International Sport School Federation (ISF), partener al Comitetului Internaţional Olimpic.
Conform paginii oficiale a Federației Sportului Școlar şi Universitar din România, Gymnaziada ISF este a treia cea mai mare competiție organizată la nivel mondial, după Jocurile Olimpice şi Universiadă.
Întrecerea sportivă a aliniat la start tineri sportivi din întreaga lume pentru a concura în 25 de sporturi, promovând sportul, educația și schimbul cultural.
La această competiție s-au înscris peste 3500 de sportivi și tehnicieni din întreaga lume, iar România a fost reprezentată la acest eveniment școlar mondial de o delegație formată din 336 de elevi sportivi.
Deși condițiile atmosferice nu au fost prielnice, sportivii fiind nevoiți să concureze la temperaturi foarte scăzute cu viscol și ninsoare, echipa României de tirul cu arcul, coordonată de antrenorul Zoltan Miklos, ne-a reprezentat cu cinste la acest eveniment important.
Dintre sportivii delegaţiei ţării noastre s-a remarcat în mod special bihoreanca Karina Koteles, de la CS Menumorut Biharia, care a avut cea mai bună evoluţie dintre componentele echipelor din care a făcut parte.
Astfel, echipa feminină formată din Karina Koteles, Teodora Corlan şi Delia Badea s-a clasat pe locul 7 la RU15W, iar echipa mixtă formată din Karina Koteles şi Dragoş Butoi s-a clasat pe locul 7 la RU15X.
În clasamentul la individual, reprezentanţii României au obţinut următoarele clasări:
- Dragoș Butoi locul 9 (11 în calificări);
- Karina Koteles (Menumorut Biharia) locul 17 (18 în calificări);
- Teodora Corlan locul 17 (25 în calificări);
- Delia Badea locul 17 (30 în calificări);
- Adrienn Haragoș (Redpoint Oradea) locul 17 (31 în calificări).