Fotbalistul orădean Claudiu Keseru a revenit cu gol la primul său meci pe care l-a disputat după ce a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus.
Atacantul în vârstă de 34 de ani a reuşit, astfel, să îşi treacă numele pe lista marcatorilor la meciul pe care echipa sa de club, Ludogorets Razgrad, l-a disputat în weekend în campionatul Bulgariei.
Ludogorets, formaţie la care mai evoluează şi alţi jucători români, precum Cosmin Moţi şi Dragoş Grigore, s-a impus în deplasare, cu scorul de 4-1, pe terenul celor de la Cherno More, iar Keseru a înscris cel de-al doilea gol al echipei sale, în minutul 41, după o fază creată de Nedyalkov.
În urma acestui succes, Ludogorets ocupă locul 2, după trei etape în noul sezon al campionatului Bulgariei, având două victorii şi o înfrângere, iar atacantul orădean este unul dintre cei mai buni marcatori ai bulgarilor din ultimele sezoane. Keseru are 115 goluri marcate în cele 196 de partide disputate pentru Ludogorets şi a reuşit şi 33 de pase decisive.
Orădeanul format la Nantes a povestit pentru presa bulgară şi chinul prin care a trecut în 2020. Operat în primăvară la genunchi, atacantul a efectuat un program recuperare strict, se pregătea să revină, dar a fost depistat cu Covid-19.
Perioada de izolare care l-a ţinut în afara fotbalului l-a întărit însă din punct de vedere mental şi a revenit pe teren mai puternic.
"Era bine totul după operaţia la genunchi, apoi a venit testul pozitiv şi coronavirusul m-a trimis din nou acasă! Acum sunt în regulă, am ieşit negativ şi-mi pot ajuta colegii. Sunt perioade când joci bine, dar nu înscrii şi îţi lipseşte ceva. Acum mă simt foarte bine fizic, am reuşit un gol frumos şi mi-am recăpătat încrederea. Dacă nu aş fi vrut să mai joc, să lupt în fiecare meci, mă retrăgeam. Credeam că nu se mai termină calvarul, dar simt că am motivaţie pentru încă trei sau patru ani. Mă şi apăr, fac presing şi dau totul pentru echipă", a mărturisit Keşeru pentru sportal.bg, citat de Antena Sport.
Claudiu Keseru, care este la Ludogorets din anul 2015 şi care are o cotă de 2,4 milioane de euro pe piaţa transferurilor, este apt, astfel, pentru dubla naţionalei României din Liga Naţiunilor, de luna viitoare, cu Irlanda de Nord şi Austria.
Până acum, în echipa reprezentativă a ţării noastre, atacantul orădean a înscris 13 goluri în 39 de partide disputate.