Ciprian Stan, șoferul de Bolt ridicat miercuri de polițiști de pe DN 76, în Bihor, după ce fusese căutat în ancheta privind violențele de la protestul oierilor din Piața Victoriei, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Judecătoria Sectorului 1 a dispus măsura joi seară, alături de alți trei inculpați din același dosar.
Judecătoria Sectorului 1 a admis în parte propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și a dispus arestarea preventivă a lui Stan Viorel-Ciprian, cunoscut drept „King”, pentru 30 de zile, din 17 septembrie până în 16 octombrie 2026, inclusiv.
Alături de el au fost arestați preventiv Alin Scurtu, George David și Ecaterina Păun. Pentru un al cincilea inculpat, Nicolae-Cosmin Covaci, instanța a respins propunerea de arestare preventivă și a dispus arest la domiciliu pentru aceeași perioadă.
„Dispune arestarea preventivă a inculpaților (...) pentru o perioadă de 30 zile începând cu data de 17.09.2026 până la data de 16.10.2026, inclusiv”, se arată în minuta pronunțată joi seară, la ora 22.40.
Instanța a respins și cererile celor patru inculpați de luare a unor măsuri preventive mai ușoare și a dispus emiterea de urgență a mandatelor de arestare. Hotărârea poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunțare.
Prins în Bihor, cu un pistol în mașină
După cum BIHOREANUL a dezvăluit, Ciprian Stan a fost depistat miercuri de polițiști pe DN 76 Oradea - Deva, pe Dealul Bitii, la volanul unui autoturism de ridesharing inscripționat Bolt.
Mașina a fost verificată inclusiv cu un câine de serviciu, iar în interior polițiștii au găsit un pistol neletal supus autorizării, pentru care Stan nu avea autorizație. Bărbatul a fost ridicat și transportat la București pentru audieri în dosarul deschis după violențele din Piața Victoriei.
Orădeanul era căutat de autorități în legătură cu incidentele produse marți la protestul oierilor din Capitală, fiind bănuit că ar face parte din grupul lui Ciprian Pamfile, considerat de anchetatori unul dintre instigatorii care s-au amestecat printre protestatari.
Manifestația a degenerat în confruntări cu forțele de ordine, după ce o parte dintre participanți au forțat cordoanele Jandarmeriei. Din mulțime au fost aruncate sticle, pietre, petarde, bucăți de caldarâm și alte obiecte, iar jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene și tunuri cu apă. În total, 24 de persoane au fost rănite, între acestea și membri ai forțelor de ordine.
Stan se prezintă pe TikTok drept membru al „Brigăzii celor 1.000 de Lupi ai Neamului”. Chiar în timpul intervenției polițiștilor din Bihor, el s-a filmat și a publicat imaginile pe rețeaua socială, susținând că operațiunea ar fi o înscenare.
Anterior, într-o altă înregistrare, el recunoscuse că forțele de ordine încercaseră să-l prindă după confruntările din Piața Victoriei și că reușise inițial să scape.
„Am fost filat, să mă prindă și pe mine. Dar, datorită experienței pe care am avut-o, am reușit să scap”, afirma Ciprian Stan. Detalii, în articolul „„King”, șoferul de Bolt „săltat” de pe Dealul Bitii ar fi unul dintre instigatorii de la protestul oierilor. Avea în mașină o armă neletală și a filmat intervenția poliției (VIDEO)”