Un bărbat din Ștei a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a pus la pământ doi oameni în fața unui magazin din oraș.

Potrivit unui comunicat transmis vineri de Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș, incidentul s-a petrecut în 27 iunie, în jurul orei 23, în fața magazinului SC Sohodor SRL din Ștei, cunoscut în zonă drept „Magazinul Verde”.

Acolo, bărbatul ar fi agresat două persoane, lovindu-le cu pumnul în zona capului. Una dintre victime a avut nevoie de 9 zile de îngrijiri medicale, iar cealaltă de 25 de zile, spun anchetatorii.

„Prin actele de violență comise în public asupra persoanelor vătămate, inculpatul a tulburat ordinea și liniștea publică, în fața magazinului fiind prezente mai multe persoane”, se arată în informare.

Bătaia, după cum a aflat BIHOREANUL, a izbucnit în urma unei neînțelegeri. Cele două victime se cunosc cu agresorul, Petrică Ion Tinca, și chiar au băut împreună în acea seară, la aceeaşi masă. Numai că unul dintre bărbați a luat din greșeală telefonul unui amic de-al lui Tinca, iar acesta din urmă, convins că asistă la o tentativă de furt, a trecut direct la „reeducarea" cu pumnul. Cea de-a doua victimă a încercat să intervină și să aplaneze conflictul, însă a sfârșit prin a încasa, la rândul ei, un pumn.

Potrivit medicilor legişti, una dintre victime are nevoie de 9 zile de îngrijiri medicale, iar cealaltă de 25 de zile.

Petrică Ion Tinca a fost reținut pentru 24 de ore, iar joi, 2 iulie, a fost dus în fața judecătorului de drepturi și libertăți din Beiuș, cu propunere de arestare preventivă.

Cererea procurorilor a fost admisă, iar instanța a dispus arestarea lui pentru 30 de zile. Bărbatul a contestat deja soluția, iar verdictul final urmează să fie pronunțat de Tribunalul Bihor.

Cercetările sunt continuate de polițiștii din Ștei, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș.