Jucătorul american cu cetăţenie română Kris Richard revine la echipa de baschet masculin CSM CSU Oradea.
Richard se întoarce la vicecampioana României, după un singur sezon în cadrul căruia a evoluat în Polonia şi Franţa. "El a semnat un angajament pe termen lung cu formaţia roş-albastră", anunţă clubul bihorean pe site-ul oficial.
Înalt de 1.92 metri, în vârstă de 32 ani, jucător de poziţia 2, Kris Richard are zece sezoane la activ în baschetul profesionist.
Originar din Texas, Richard a mai jucat în Mexic, Kazahstan, Letonia, Germania, Polonia şi Franţa. El a petrecut mai bine de doi ani alături de formaţia orădeană, după ce a semnat prima dată cu CSM-ul la jumătatea sezonului 2017-2018. Astfel, el a contribuit din plin la câştigarea titlurilor naţionale din 2018 şi 2019.
De asemenea, Kris a evoluat pentru Oradea şi în sezonul 2019-2020, pe parcursul căruia a dobândit cetăţenia română. Respectiva ediţie nu a putut fi terminată însă, din cauza declanşării pandemiei de COVID-19.
Richard are 85 de meciuri în Liga Naţională în primul său mandat la CSM Oradea, 11 în Cupa României şi 2 în SuperCupă. El a jucat însă şi în cupele europene cu CSM CSU, în Basketball Champions League şi FIBA Europe Cup, unde, conform site-ului clubului CSM, "are medii de 14.9 puncte, 3.6 recuperări şi 2.9 pase decisive în aproape 29 minute pe partidă pentru 15.4 la eficienţă".
În ultimul sezon, 2020-2021, Kris a evoluat în Polonia, pentru Zielona Gora, din noiembrie 2020. Aici a adunat 61 de meciuri oficiale, în Liga VTB şi în competiţiile interne din Polonia. A câştigat Cupa Poloniei, a disputat finala campionatului în Polonia şi a avansat în playoff-ul Ligii VTB.
După încheierea competiţiilor în Polonia, el s-a dus însă în Franţa, la SIG Strasbourg, unde a evoluat aproximativ o lună şi jumătate. Aici a jucat 11 meciuri şi a fost semifinalist al campionatului din Franţa.