Şoferul care, joia trecută, a accidentat mortal un arădean de 29 ani, în apropiere de localitatea Aştileu, iar apoi a fugit de la locul faptei, a fost găsit de poliţiştii Serviciului Rutier Bihor.

Este vorba despre un aleşdan de 28 de ani, Szilagyi Istvan, şofer de TIR la o firmă din Ungaria, care, în noaptea accidentului se afla la volanul unei autoutilitare cu semiremorcă şi trebuia să transporte marfă din Chistag pentru o firmă din Ungaria.

"La 11 decembrie, la ora 02.15, în timp ce conducea o autoutilitară cu semiremorcă pe drumul judeţean 108/I, din direcţia Chistag, la intersecţia cu drumul judeţean 746 Aşileu, ar fi accidentat mortal un bărbat de 29 de ani, din comuna Şiria, Judeţul Arad, care era întins pe partea carosabilă", a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, subcomisarul Alina Dinu.

Şoferul a fost găsit de poliţişti miercuri, la o săptămână după accident, şi este cercetat pentru ucidere din culpă şi părăsirea locul accidentului fără încuviinţarea poliţiei.

Dacă în primă fază a negat că el ar fi autorul accidentului, până la urmă aleşdanul şi-a recunoscut fapta. Miercuri, Szilagyi Istvan a fost reţinut pentru 24 de ore, iar joi a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Aleşd care a emis pe numele lui un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.