Am convenit cu colegii din redacţie ca până la închiderea ediţiei să păstrăm, în fiecare săptămână, o jumătate de pagină liberă, în eventualitatea că lupta dintre patronul Beni Rus şi preşedintele Consiliului Judeţean Radu Ţîrle ia amploare. Deja oamenii au ajuns la corecţii fizice şi ar fi păcat să nu imortalizăm cum fostul şofer de basculantă îi dă un cap în gură pastorului, iar acesta, drept represalii, îi sparge parbrizul de la Hummer cu o rangă.
De la fitile, şicane, reclamaţii şi sudalme, cei doi au ajuns la reclamaţii la Poliţie şi adeverinţe de la legist, în vreme ce Muzeul n-are nicio şansă să fie funcţional mai devreme de 5 ani.
În vremea asta, vicele Kiss Alexandru stă deoparte şi se bucură, gândindu-se că poate ajung şi bihorenii să vadă diferenţa între el şi Ţîrle. Sanyi cu asta se şi laudă, că e un tip pragmatic. A adus de 18 ori mai mulţi bani pentru judeţ, însă uită să spună că tot el i-a şi păpat pe toţi.
La ce ne mai trebuie Consiliu Judeţean câtă vreme aleşii ridică mâinile la tot ce li se vâră sub nas, semn că se predau fără luptă? Când instituţiile responsabile au început reducerile de personal încă din 2009, consilierii noştri s-au prins abia în 2011 că în cultură e dezmăţ pe bani publici şi mimează o restructurare, dar care nu aduce economii, ci doar segregare. Şi măsurile le-au luat numai după ce nişte muzicanţi duhnind a pălincă au început să dea cu arcuşurile peste degete şefilor judeţului.
La vânătoarea de la Balc invitaţii au preferat să aterizeze la Debreţin nu doar pentru că au vrut să scape de jurnaliştii români ce-i aşteptau la Oradea, ci şi pentru că n-aveau nicio garanţie că vor ateriza cu bine. Cine nu crede n-are decât să-şi amintească episodul de acum doi ani, când avionul lui Ţiriac s-a oprit în Nojorid şi să se uite la epava abandonată până în zilele noastre la marginea Aeroportului.
Curând va trebui să tragem linie şi să analizăm isprăvile aleşilor noştri. Vom constata că e suficientă o linie foarte scurtă, care taie un zero. Pentru că rezultatele sunt de fapt zero barat.