Cristos a fost cel mai mare comunicator al tuturor timpurilor, iar jurnaliștii pot răspândi speranța țesând comunicarea cu înțelepciune. Acesta e mesajul pe care episcopul unit al Oradiei, PS Virgil Bercea, l-a transmis jurnaliștilor invitați la Seminarul Greco-Catolic cu prilejul unei triple sărbători: împlinirea a 100 de ani de la apariția revistei Episcopiei, Vestitorul, anul jubiliar 2025 și apropiata duminică în care credincioșii sunt chemați să se roage pentru... jurnaliști.

„Jurnaliștii sunt chemați să-i imite pe căutătorii de aur, să descopere firimiturile de speranță și de bine din fiecare știre”, le-a spus prelatul invitaților.

„Vrem să cunoaștem doleanțele presei laice”

„Vrem să cunoaștem doleanțele presei laice și dacă mesajele noastre își pot face loc între celelalte evenimente”, a spus părintele Olimpiu Todorean (foto) în deschiderea unei mese rotunde găzduite joi de Seminarul Teologic Greco-Catolic din Oradea pe tema „Jurnaliștii, naratori ai speranței”, prilejuită de Centenarul revistei Vestitorul, fondate de Episcopia unită în ianuarie 1925, sub episcopatul lui Valeriu Traian Frențiu, unul dintre martirii Bisericii Române Unite cu Roma, mort în temnița din Sighetu Marmației, unde a fost aruncat de autoritățile comuniste după interzicerea acestei Biserici și refuzul episcopilor și preoților ei de a pactiza cu regimul.

Riguros și bine pregătit, părintele Todorean a făcut un excurs în istoria de o sută de ani a publicației destinate credincioșilor greco-catolici de pe întinsul Eparhiei, începând chiar cu primul număr, în care episcopul Frențiu dădea de știre că Vestitorul „va fi zala de legătură între centru și periferii, farul de lumină pentru toți, organul de unire și concentrare a tuturor, cler și mireni, arena unde își va putea aduce fiecine tributul la consolidarea, întărirea și propășirea noastră religioasă. El va deștepta râvna în preot și în mirean deopotrivă. (...) Noi nu vom polemiza, noi vom dezvolta muncă pozitivă de întărire și luminare. Noi nu vom semăna ură, ceartă și dezbinare, ci pace, liniște și iubire creștinească”.

În zilele noastre, a spus părintele Todorean, revista Vestitorul, reînființată în 1993, după ce Biserica Greco-Catolică și-a reluat activitatea ca Biserică recunoscută de stat, se tipărește în 450 de exemplare, dar este prezentă, de asemenea, și pe internet, având propriul site.

În cea mai recentă ediție, sumarul cuprinde articole precum „Istoria jubileelor”, „Puterea obiceiurilor mici: ținta marilor transformări personale”, „Pelerini ai speranței din Eparhia Greco-Catolică de Oradea la Roma în Anul Sfânt 2025” (an al Speranței), un portret „In Memoriam” al filozofului Vasile Muscă, profesor emerit la Universitatea clujeană Babeș-Bolyai, „Jubileul lumii comunicațiilor”, despre întrunirea a mii de jurnaliști din întreaga lume la Vatican, în luna ianuarie a acestui an, și altele.

„Jurnaliștii pot ajuta lumea”

Spicuind din adresarea Papei Francisc către jurnaliștii reuniți la Vatican la începutul anului, episcopul unit al Oradiei s-a adresat și el jurnaliștilor invitați la masa rotundă – reprezentanți ai presei din Oradea, din Cluj, din Sălaj, dar și din București – îndemnându-i să „împărtășească cu blândețe speranța care este în inima noastră”.

„Isus Cristos a fost cel mai mare comunicator al tuturor timpurilor. Comunicarea creștină trebuie țesută cu blândețe și înțelepciune, comunicarea ar trebui să deschidă atitudini de prietenie, să se concentreze pe angajamente și speranță. Jurnaliștii sunt chemați să-i imite pe căutătorii de aur, să descopere firimiturile de speranță și de bine din fiecare știre. Jurnaliștii pot ajuta lumea să fie mai puțin surdă la strigătele celor mai puțin norocoși”, a spus PS Virgil Bercea.

Una dintre participantele la „Jubileul lumii comunicațiilor” de la Roma, Mihaela Caba-Madarasi (foto), colaboratoare a redacției Vestitorul și reprezentantă a Biroului de Presă al Eparhiei Greco-Catolice de Oradea, și-a împărtășit experiența trăită cu acel prilej și a deschis o discuție despre felul în care, în zilele noastre, „comunicarea generează adesea frică și ură”, iar asta din cauza tehnologiilor digitale, comparate cu „adevărate bombe atomice asupra sistemului informațional”.

Despre folosirea presei ca „armă” în scopuri politice a vorbit și jurnalista Paula Rusu de la EuroNews, subliniind că datoria jurnaliștilor este „să ne ținem de fapte”.

În căutarea unui... iepuraș

O parabolă plină de tâlc a fost amintită de jurnalistul clujean Claudiu Pădurean (foto), de la Via Cluj TV: felul în care, în anii 60, una dintre cele mai respectate mass media, postul de radio BBC, a îndrăznit să mobilizeze o întreagă echipă de jurnaliști pentru a relata căutarea unui iepure pierdut de un băiețel.

„Povestea a fost mai mult decât despre căutarea unui iepuraș, a fost de fapt despre compasiune, pentru că întreaga comunitate a început să-l ajute să găsească iepurașul, despre solidaritate, despre speranță și despre acțiune”, a povestit jurnalistul clujean.

O altă parabolă a fost pusă în atenția participanților la masa rotundă de părintele Doru Popovici, realizator la Radio Maria și la Maria TV. „Într-o pădure, un copac care cade face mai mult zgomot decât toți ceilalți copaci care continuă să crească”, a spus preotul-jurnalist, pentru a sublinia că și știrile pozitive pot face audiență chiar dacă permanent par să se impună cele negative.

În final, ca un fel de concluzie, PS Virgil Bercea (foto) a mărturisit că „mie mereu mi-au fost dragi jurnaliștii, chiar și atunci când m-au deranjat”, trimitere la anchetarea sa de către DNA Oradea, în urmă cu zece ani, din cauza unui protopop din Beiuș și a unui contract de închiriere a unui imobil încheiat cu fostul primar al acestui oraș, Adrian Domocoș.

„Să nu uitați speranța! Fiecare aveți un sâmbure de bine”, a spus episcopul în încheierea mesei rotunde.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!