Orădenii vor să scape de datorii încă din prima lună a anului. Peste 1.200 de orădeni şi 98 de firme şi-au plătit, parţial sau integral, impozitele pe anul 2017 până la jumătatea primei zile de plată a impozitelor. Încasările la buget s-au ridicat luni, până la ora 13, la nu mai puţin de 263.803 lei.

"Contribuabilii s-au prezentat la ghişeele de plată a impozitelor în număr mare, încă de dimineaţă. Deşi timpul mediu alocat pentru deservirea unui contribuabil a fost de 2,69 minute, ceea ce este foarte bine, inerent s-au format cozi", a declarat Eduard Florea, directorul economic al Primăriei.

Timpul de aşteptare pentru a ajunge la ghişeu a variat între 15 şi 25 de minute, fapt pentru care directorul a îndemnat contribuabilii să apeleze la mijloacele alternative de plată pentru a evita aglomeraţia.

"Le reamintim contribuabililor că plata impozitelor şi taxelor se poate face nu doar prin Centrul de relaţii cu publicul, dar şi prin intermediul Sistemului Naţional Electronic de Plată Online, prin unităţile Direcţiei de Poştă precum şi prin unităţile CEC. În plus, Primăria a pornit de astăzi şi sistemul de plată online, prin card bancar, atât a impozitelor şi taxelor locale cât şi a amenzilor contravenţionale", a spus Eduard Florea.

La fel ca în anii anteriori, orădenii care îşi plătesc integral impozitele şi taxele locale, oricând până la data de 31 martie 2017, beneficiază de o reducere de 10%, iar firmele de o bonificaţie de 5%.

Potrivit unui comunicat al Primăriei, în cazul în care contribuabilii îşi plătesc impozitele prin intermediul sistemului online, la consultarea sumei apare suma integrală, iar în momentul plăţii această sumă apare calculată cu bonificaţia aferentă plăţii sumei integrale.

Nu beneficiază de bonificaţii contribuabilii care au concesionat, închiriat sau au în folosinţă bunuri proprietate publică a statului sau a unităţilor administrative publice locale care datorează pentru acesta taxă clădiri sau taxă teren.