Singura reprezentantă a județului Bihor din primul tur național al Cupei României la fotbal, Dacia Gepiu, s-a făcut de râs miercuri, pierzând pe teren propriu, la o diferență de cinci goluri, jocul cu echipa arădeană Gloria Lunca Teuz Cermei, din Liga a III-a.

Meciul s-a încheiat cu victoria oaspeților cu 5-0, care au condus și la pauză cu 2-0, prin golurile marcate de Alexandru Capătă, în minutul 29, și Valeriu Mager, în minutul 40.

După pauză, arădenii s-au dezlănțuit și au mai înscris de trei ori, prin Michel Vlad, în minutele 56 și 74, și prin Alexandru Sabău, în minutul 60.

Astfel, câștigătoarea fazei județului Bihor a Cupei României a părăsit faza națională încă din primul tur. Bihorul mai rămâne, în acest fel, cu o singură echipă care va mai putea evolua în ediția 2018-2019 a competiției KO din fotbalul românesc, Luceafărul Oradea, formație de ligă a II-a, care va intra însă în întrecere în tururile următoare.

Turul al II-lea al Cupei României la fotal va avea loc pe 15 august. La el vor participa 56 de echipe, dintre care cele 34 de formații calificate din turul I şi alte 22 care vin din Liga a III-a. Astfel, în turul secund,  județul Bihor nu va avea nicio reprezentată.


Rezultatele de miercuri din turul I al Cupei României la fotbal:

Viitorul Liteni (SV) - CSM Paşcani (IS) 3-0
Viitorul Curiţa (BC) - ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ (NT) 0-2
FC Vultureşti (VS) - Unirea Mirceşti (IS) 0-5
Sportul Ciorăşti (VN) - CSM Focşani (VN) 1-7
Universitatea Dunărea de Jos Galaţi (GL) - Sportul Chiscani (BR)  2-1
Viitorul Ianca (BR) - Victoria Traian (BR) 0-1
Pescăruşul Sarichioi Junior (TL) - Delta Dobrogea Tulcea (TL) 3-1
CS Mihail Kogălniceanu (CT) - Agricola Borcea (CL) 1-3
Mostiştea Ulmu (CL) - ACSM Olteniţa (CL) 7-8 după lovituri de departajare (2-2 după 90 şi 120 de minute, 5-6 la lovituri de departajare)
Viitorul Axintele (CL) - Înainte Modelu (CL) 1-3 
FC R Bucureşti (B) - Viitorul Domneşti (IF)  3-0
Argeşul Mihăileşti (GR) - CSO Bragadiru (IF) 0-3
ACS Drăgăneşti-Vlaşca (TR) - Sporting Roşiori (TR) 1-3
Gloria Corneşti (DB) - FC Pucioasa (DB)  2-1
Petrolul Ţicleni (GJ) - Viitorul Şimian (MH) 1-0
CSM Slatina (OT) - Cozia Călimăneşti (VL) 3-2
Victoria Zăbrani (AR) - Millenium Giarmata (TM) 2-0
Dacia Gepiu (BH) - Gloria Lunca Teuz Cermei (AR) 0-5
Sportul Petreşti (AB) - CS Hunedoara (HD)  3-1
Viitorul Şelimbăr (SB) - FC Avrig (SB)  0-2 după prelungiri (0-0 după 90 de minute)
Sticla Arieşul Turda (CJ) - CS Iernut (MS)  4-2
Crasna Moftinu Mic (SM) - Unirea Tăşnad (SM)  0-3
Echipa gazdă nu a avut medic şi a pierdut meciul la "masa verde".
Rapid Jibou (SJ) - Minaur Baia Mare (MM) 0-2
Mureşul Ruşii-Munţi (MS) - Avântul Reghin (MS)  1-5
Unirea Cristuru Secuiesc (HR) - AFC Odorheiu Secuiesc (HR) 4-3 după prelungiri (3-3 după 90 de minute)
Precizia Săcele (BV) - CS Păuleşti (PH)  5-4 după lovituri de departajare (0-0 după 90 de minute, 1-1 după 120 de minute, 4-3 la lovituri de departajare)

Joi, 2 august, de la ora 17:30, au loc ultimele trei partide:

Voinţa Lanuri (BZ) - CSM Râmnicu Sărat (BZ)
Unirea Bascov (AG) - Atletic Bradu (AG)
Fortuna Becicherecu Mic (TM) - CSC Ghiroda şi Giarmata Vii (TM)

Nu se dispută, în schimb, jocurile:

Viitorul Albeşti (BT) - Sănătatea Darabani (BT)
Gazdele au trimis hârtie la FRF că nu participă la meciul din Cupă.
U Craiova 1948 SA (DJ) - Internaţional Băleşti (GJ)
Echipa din Băleşti nu mai are jucători şi sprijin financiar pentru încă o participare în campionatul Ligii 3, astfel că a decis să nu joace nici în Cupa României.
Croaţia Clocotici (CS) - Nuova Mama Mia Becicherecu Mic (TM)

Echipa din Timiş se desfiinţează din cauza datoriilor pe care le avea. Nu a fost programată nici pentru că nu şi-a plătit ultimele baremuri de arbitraj la meciurile din Liga 3.