Persoanele care intră în Palatul de Justiţie din Oradea vor completa declaraţii pe proprie răspundere că nu au simptome specifice infecției respiratorii sau stare generală alterată, că nu au călătorit în zone de risc în ultimele două săptămâni şi nici nu au intrat în contact cu astfel de oameni.

Decizia a fost luată, vineri, de conducerea Curţii de Apel Oradea, care a decis că, în perioada 16 martie - 4 mai, la fel ca la Tribunalul Bihor, magistraţii să judece doar cauzele "în care dispozițiile de amânare ar fi de natură să aducă atingere unor drepturi și libertăți fundamentale sau să pună în pericol grav ordinea publică și siguranța cetățenilor".

În perioada menționată vor avea acces în sediul instanței doar persoanele implicate în cauzele care se judecă cu caracter excepțional şi numai după ce vor completa o declaraţie pe proprie răspundere că sunt sănătoşi nu nu au intrat în contact cu persoane suspectate ori diagnosticate cu Covid-19. 

Potrivit unui comunicat transmis de Biroul de presă al Curţii de Apel Oradea, jandarmii au obligația de a întreba fiecare persoană care solicită accesul în clădirea instanţei dacă are simptome specifice infecției respiratorii sau stare generală alterată, dacă a călătorit în ultimele 14 zile în zone de risc ale infecţiei cu coronavirus, ori au intrat în contact cu persoane diagnosticate sau suspectate de Covid-19, ori aflate în carantină sau autoizolare.

"În cazul în care răspunsul este afirmativ la minimum una dintre întrebări, jandarmul nu va permite accesul în instanţă", se precizează în comunicatul Curţii. 

Și Judecătoriile Salonta, Beiuş şi Aleşd au anunțat pe portalurile proprii că au suspendat activitatea cu publicul şi judecă doar cauzele urgente. Mai mult, Judecătoria Beiuş a început, de luni, să comunice listele zilnice de şedinţă cu procesele amânate şi cauzele urgente care vor fi judecate.

Singura instanţă care nu a anunţat, încă, suspendarea dezbaterilor este Judecătoria Marghita. Potrivit unui comunicat postat pe portalul instanţei, singurele măsuri luate la nivelul Judecătoriei Marghita a fost limitarea activităţii cu publicul, compartimentele Registratură, Arhivă şi Relaţii Publice fiind deschise justiţiabililor doar câte 3 ore pe zi.