Până luni dimineaţă, nici un partid local nu a făcut publice rezultate parţiale ale numărătorii paralele. Cu toate acestea, candidatul USL la preşedinţia Consiliului Judeţean Bihor, Cornel Popa, pare a se fi distanţat în câştigător.

Culmea, anunţul s-a făcut la Bucureşti de reprezentanţii PDL, respectiv USL. Astfel, democrat-liberalul Adriean Videanu, cel care a avut sarcina de a anunţa la nivel naţional rezultatele numărătorii paralele, a spus că CJ Bihor îi revine USL.

De asemenea, secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat că şefia Consiliului Judeţean Bihor e câştigată "aproape sigur" de USL, la fel ca şefia altor 32 de Consilii Judeţene.

USL, victorie în plan naţional

În acelaşi timp, Biroul Electoral Central a anunţat, luni dimineaţă, primele rezultate parţiale oficiale. Din totalul de 3186 circumscripţii electorale, au fost centralizate rezultatele din 443, prezenţa la vot fiind de 65,68%.

Conform datelor, la Consilii Judeţene, USL a obţinut un procent de 52,06%, PDL 13,25%, iar PPDD 8,02%. La şefia CJ din întreaga ţară, USL a obţinut 52,02%, PDL 12,78%, iar PPDD 7,40%.

În ceea ce priveşte alegerile pentru consiliile locale, la nivel naţional USL a adunat 42,72%, PDL 15,78%, iar PPDD 7,67%, iar la primari USL a strâns 53,27% din sufragii, PDL 15,80%, iar PSD 9,93%.

Cornel Popa, câştigător detaşat

Biroul Electoral Judeţean Bihor a anunţat oficial, la ora amiezii, rezultatele consemnate după numărătoarea voturilor de la 101 secţii din cele 647 care au funcţionat în judeţ.

În cele 101 secţii, pe primul loc la preşedinţia Consiliului Judeţean s-a clasat Cornel Popa (45,42%), iar lista USL de consilieri a fost votată de 44,43% dintre alegători.

Candidatul PDL la şefia judeţului, Radu Ţîrle, a fost votat de 23,13% dintre bihorenii prezenţi la urne, iar lista de consilieri a democrat-liberalilor a primit 22,87% din voturi, ceea ce înseamnă că Ţîrle, în ciuda apartenenţei sale la cultul penticostal, pe a cărui vot a şi mizat, nu a cucerit decât mai puţin de o jumătate de procent peste valoarea partidului.

În ce priveşte locul al treilea, UDMR l-a ocupat atât prin candidatul la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, unde Pasztor Sandor a luat 18,39% din voturile numărate, cât şi prin candidaţii la un scaun de consilier, lista Uniunii primind 17,87% din voturi.

Candidatul PPDD la preşedinţia CJ, Ioan Hule, este beneficiarul a 7,61% din voturile numărate în cele 101 secţii, iar lista pepededistă a primit 6,32% din voturi, ceea ce înseamnă că această formaţiune va avea un consilier judeţean.

Şi alţii...

PPMT-istul Szilagyi Ferenc a primit pentru şefia judeţului 1,95%, iar lista de consilieri a formaţiunii lui Tokes a luat 1,91% din voturile numărate.

Pe locul al şaselea s-a clasat PRM-istul Vasile Gârba (cu 1,34%), lista partidului pentru Consiliu primind 1,82% din voturi.

Candidatul UNPR la şefia judeţului, Gheorghe Pintea, a primit 1,14%, în timp ce "consilierii" partidului au luat 1,36%.

Peste un procent a mai primit voturi doar Alianţa Civică Democrată a Romilor, candidaţii acesteia la un post de consilier fiind creditaţi cu 1,27% din sufragiile numărate în cele 101 secţii din totalul de 647 existente în judeţ.

UPDATE:

Potrivit Biroului Electoral Judeţean Bihor, până la ora 18, au fost centralizate voturile din 332 de secţii de votare din total. În ce priveşte preşedinţia CJ, candidatul USL, Cornel Popa, a obţinut 50,62% din sufragii, în vreme ce principalul său contracandidat, PDL-istul Radu Ţîrle, a strâns 23,25%. Clasat pe locul 3, UDMR-istul Pasztor Sandor a luat 13,90% din voturi, iar pe locul 4, reprezentantul PP-DD, Ioan Hule, a adunat 6,84%.

În ce priveşte lista consilierilor judeţeni, pe primul loc a ieşit USL (48,90%), pe 2 - PDL (22,95%), pe 3 - UDMR (13,65%), iar pe 4 - PP-DD (5,91%).