Estimările au pornit de la un buget pentru investiţii de 600 milioane lei, ca anul trecut, discuţiile cu directorii municipalităţii au conturat nevoi de 468 milioane lei, negocierile s-au blocat la un strict necesar de 300 milioane lei, iar primarul Ilie Bolojan a înjumătăţit suma la 151,8 milioane lei.

Atât poate susţine oraşul. Aşa că anul acesta nu va începe nicio lucrare majoră, dar se vor închide multe deja începute!

N-avem bani!

Având anul acesta un buget total de 901,4 milioane lei, cu 43% mai mic decât în 2015, municipalitatea strânge cureaua. 746,6 milioane lei vor merge pe cheltuielile de funcţionare a instituţiilor, iar investiţiile vor trebui să se încadreze în 151,8 milioane lei. De patru ori mai mică decât anul trecut, suma nu acoperă nici măcar lucrările antamate.

Ilie Bolojan, primarul municipiului OradeaPentru a se încadra, oraşul renunţă la investiţii de 25 milioane lei, iar primarul Ilie Bolojan (foto) a restructurat personal costurile. Acum două săptămâni edilul a fost de două ori în Cetate: joi ca să anunţe sistarea lucrărilor la parcul arheologic din curtea Palatului Princiar, iar vineri să verifice închiderea lor. "Descărcările arheologice intră în conservare", a anunţat edilul. Gropile vor fi acoperite, curtea va fi pietruită pe margini, mijlocul va fi acoperit cu zgură şi doar pe margine va fi amenajată o scenă pentru concerte.

Pasaj în aer...

Pentru a se încadra în buget, Direcţia Patrimoniului Imobiliar a renunţat la lucrări de reabilitare a fortificaţiei în valoare de 6,5 milioane lei contractate cu Constructorul Sălard. Săpăturile arheologice, studiile pentru reabilitarea zidurilor şi evacuarea pământului din bastioane au fost amânate, aşa că firma are trei luni să-şi strângă utilajele.

Lucian Popa, şeful Direcţiei Patrimoniului Imobiliar din Primăria Oradea"Lucrările vor fi reluate când vom atrage finanţări europene. Nu poţi chema turiştii printre macarale şi buldozere", explică directorul Lucian Popa (foto). De altfel, municipalitatea va scoate curând la licitaţie închirierea spaţiilor comerciale din Cetate, de la cafenele şi restaurant la hostel, pentru a atrage turişti şi, deci, încasări.

Tot din lipsă de bani s-a renunţat deocamdată şi la reabilitarea fostului cinema Transilvania. "Era vorba de un proiect faraonic de 6 milioane lei, cu scenă rotativă, într-o sală multifuncţională cu 200 de locuri, aşa că am amânat lucrările pe anul viitor", spune city managerul Eduard Florea. Anul acesta spaţiul va fi doar golit de gunoi...

Tot pe 2017 a fost amânată şi finalizarea reabilitării pereţilor, picturilor şi învelitorilor din Pasajul Vulturul Negru. Primăria va plăti anul acesta doar jumătate din costul lucrării, ce totalizează 11 milioane lei, aşa că schelele rămân cel puţin până la anul.

Se amână!

Lipsa lichidităţilor a obligat municipalitatea să renunţe şi la majoritatea exproprierilor necesare investiţiilor viitoare. Spre exemplu, pregătirile pentru prelungirea drumului rapid din dreptul Podului Theodor Neş până la Real II pe la poalele dealurilor Paleului, estimate la 3 milioane lei, au fost sistate. Anul acesta municipalitatea face doar exproprierile strict necesare pentru lărgirea parcării din faţa Aquapark-ului Nymphaea şi cele obligatorii pentru începerea amenajării viitorului terminal intermodal de transporturi din Episcopia.

Tot din lipsă de bani, Direcţia Tehnică a renunţat la construirea unui sens giratoriu pentru intrarea la Kaufland dinspre strada Oneştilor, în valoare de 2 milioane lei, la amenajarea parcului sportiv Salca III, estimat la 2,5 milioane lei, şi a limitat numărul străzilor ce intră în reabilitare. "Dacă ar putea, Direcţia Tehnică ar ataca simultan toate cele 270 de stăzi încă nemodernizate, dar nu poate, aşa că le va începe doar pe primele 25", spune viceprimarul Mircea Mălan.

Credit pentru credite

Motivul e simplu. Pe lângă scăderea veniturilor pe fondul epuizării fondurilor UE, anul acesta oraşul se confruntă cu cea mai mare îndatorare din istorie. Dacă în 2014 gradul de îndatorare a oraşului a fost de 18,83%, anul trecut acesta a urcat la 24,52%, pentru ca în 2016 să se tripleze la 61,26%. Altfel spus, pentru fiecare leu dat pe lucrări, oraşul trebuie să pună deoparte alţi 2 lei pentru rate.

Nadia Haş, director economic Primăria OradeaÎn plus, pe lângă datoriile istorice, municipalitatea are de rambursat până la sfârşitul anului 100 milioane lei împrumutate în 2015 pentru cofinanţarea proiectelor europene. Ca urmare, ca să nu intre în colaps, vrea să reeşaloneze creditele. "Vrem să refinanţăm credite de 35 milioane euro pe o perioadă de zece ani. Am reduce presiunea pe buget şi am obţine dobânzi mult mai bune decât cele pe care le avem în prezent", explică directoarea economică Nadia Haş (foto).

La fel ca investiţiile, municipalitatea îşi poate amâna şi ratele pentru vremuri mai bune. Doar orădeanul are termene fixe pentru plata impozitelor...