La fix un an de când şefii Poliţiei Române anunţau desfiinţarea lor, vechile posturi de Poliţie care funcţionau în mediul rural vor fi reînfiinţate şi vor funcţiona din nou, din 1 septembrie. Motivul? Inracţionalitatea în această zonă a crescut cu 6% în comparaţie cu anul trecut!
Potrivit agenţiei de ştiri Mediafax, care citează oficiali ai Ministerului Administraţiei şi Internelor, infracţionalitatea a crescut după ce, anul trecut, Poliţia Rurală a fost reorganizată, iar posturile au devenit aproape inexistente, în sensul în care acolo a rămas un singur lucrător, cu program între orele 8 şi 16.
Fără poliţişti în comune, spun oficialii MAI, furturile de animale, tâlhăriile şi infracţiunile stradale au crescut cu 6% comparativ cu 2011.
Astfel, de la 1 septembrie vor funcţiona, la nivel naţional, 2.748 de posturi de Poliţie în mediul rural, la care vor lucra, în ture, câte 4-5 persoane, sub coordonarea unui şef de post care îşi va obţine funcţia în urma unui concurs, a precizat şeful Poliţiei Române, chestorul principal Petre Tobă.
Pentru suplimentarea numărului de poliţişti la nivelul comunelor, aproape toată promoţia nouă de agenţi de poliţie a fost încadrată în Poliţia Rurală, mai precizează sursa citată.
Potrivit lui Tobă, cei mai mulţi dintre absolvenţi vor fi nevoiţi să-şi închrieze locuinţe, iar banii de chirie vor fi decontaţi de MAI.
Proiectul desfiinţării poliţiei rurale i-a aparţinut chestorului orădean Liviu Popa (foto), fost şef al Poliţiei Române şi actualmente şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, care motiva reorganizarea activităţii poliţieneşti din mediul rural, că astfel activitatea acesteia se va "eficientiza", concomitent cu reducerea cheltuielilor.
Planul fiind pus în aplicare în toamna trecută, posturile de poliţie de la sate au fost comasate în mutl mai puţine secţii de Poliţie Rurală, cu sedii în comunele mai mari, în oraşe şi municipii, al căror personal a fost împărţit în echipaje de patrulare cu misiunea să "bată" anumite trasee prestabilite şi să intervină la nevoie.
În Bihor, Poliţia Rurală s-a înfiinţat la 1 septembrie, când toate cele 91 de posturi de poliţie au fost desfiinţate, iar în comune a fost păstrat câte un singur poliţist. În rest, agenţii fostelor posturi au fost redistribuiţi în 11 secţii de Poliţie Rurală nou-înfiinţate, cu sedii la Ştei, Beiuş, Tinca, Salonta, Aleşd, Marghita, Popeşti, Valea lui Mihai, Biharia, Tileagd şi Oradea, fiecare având în grijă între 5 şi 10 comune, în funcţie de numărul de locuitori.