Liberalul Florin Birta a promis în campanie că va duce la bun sfârşit toate proiectele fostului primar Ilie Bolojan, şi se ţine de cuvânt. Chiar dacă "ustură"...

Noul edil şef supune dezbaterii publice proiectul de taxe şi impozite pentru 2021 conceput de predecesorul său, în care majoritatea modificărilor vizează creşterea fiscalităţii. "Taxarea diferenţiată a parcărilor şi supraimpozitarea clădirilor neracordate la reţea sunt iniţiative mai vechi, care se aplică abia acum", explică Birta.

Numai în sus! 

Florin Birta, primar OradeaPrimarul Florin Birta (foto) supune dezbaterii publice proiectul de taxe şi impozite pentru anul 2021, documentul fiind publicat săptămâna trecută pe site-ul oraşului. Prima şi cea mai importantă modificare, impusă de Codul Fiscal, prevede indexarea tuturor taxelor şi impozitelor cu rata de inflaţie de 3,8% pe anul trecut. Va fi al treilea an consecutiv de creştere a taxelor şi impozitelor, după ce anul acesta ele au fost indexate cu 4,6%, iar anul trecut cu 1,34%.

De exemplu, impozitul anual aferent unei garsoniere de circa 36 metri pătraţi a crescut de la 111,5 lei în 2019 la 113 lei anul acesta şi va urca la 117 lei anul viitor. În cazul unui apartament cu două camere, de 66 mp, obligaţiile au crescut de la 207 lei anul trecut la 210 lei anul acesta, pentru a ajunge de 218 lei anul viitor. Cea mai mare diferenţă se vede la apartamentele cu trei camere, de circa 77 mp: aici, impozitul va creşte de la 267,5 lei în 2019 şi 271 lei în 2020 la 281 lei în 2021.

Proprietarii de maşini vor scoate şi ei mai mult din buzunare. Impozitul pentru un autovehicul cu o motorizare de 1.400 centimetri cubi va creşte de la 77 lei la 80 lei, iar cel pentru o maşină de 1.900 cmc de la 240 lei la 249 lei. Nu pare mult, dar se adună...

Încă o supra-impozitare... 

La fel ca fostul primar Ilie Bolojan, care a modificat comportamentele orădenilor introducând majorarea cu 500% a impozitului aferent clădirilor neîngrijite şi cu 50% a celui pentru spaţiile comerciale din centrul istoric închise mai mult de o lună ori pentru imobilele neracordate la reţeaua de apă şi canalizare, Birta vrea să introducă o nouă supraimpozitare. 

Începând de anul viitor, proprietarii imobilelor neracordate la reţeaua de termoficare centralizată sau la cea de gaz trasă pe stradă vor datora un impozit majorat cu 50%. Supraimpozitarea vizează clădirile încălzite pe lemne, cărbune şi altele similare, şi exceptează sistemele performante pe bază de energie electrică, pompe de căldură, panouri fotovoltaice ş.a.

"Măsura a fost şi în proiectul de taxe pentru 2020, dar la cererea orădenilor a fost amânată cu un an, ca să îşi poată aduna bani să se racordeze", spune Birta. Supraimpozitarea va afecta circa 3.000 de orădeni, care acum vor fi nevoiţi să facă un efort de câteva mii de euro pentru documente şi instalaţii.

Cel mai bun exemplu este supraimpozitarea cu 50% a proprietăţilor neracordate la reţeaua de apă şi canalizare. Din cei 2.800 de orădeni identificaţi în 2017 în această situaţie, 700 şi-au încheiat contracte în acelaşi an, 800 în 2018, 258 în 2019, iar 235 anul acesta. Adică majoritatea. "Decât să piardă bani plătind un impozit majorat, oamenii preferă să facă un efort şi să se racordeze la reţele", spune directorul comercial al Companiei de Apă Oradea, Ovidiu Mureşan (foto).

Parchezi, plăteşti! 

Cheltuieli suplimentare vor avea şi şoferii. Primarul Birta vrea să implementeze strategia de parcări din 2017, care instituie două zone de parcare. Astfel, în centrul istoric, extins de la bulevardul Dacia până la strada Dimitrie Cantemir şi din Republicii până în Sucevei, taxa de parcare va fi de 4 lei/oră faţă de 3 lei/oră în restul oraşului. "Nu e normal să plăteşti acelaşi tarif în centru, în Parcul Traian, ca în capătul oraşului, în Nufărul", argumentează Birta.

Astfel, preţul unui abonament de parcare lunar pe marcaj alb păstrat la 100 lei în cartiere va urca la 120 lei în zona centrală. La fel, abonamentul pentru riverani va creşte de la 25 lei în cartiere la 35 lei în centrul oraşului, iar parcarea de domiciliu va urca de la 130 lei/an în cartiere la 160 lei în zona centrală.

Lucian Popa, șeful Direcției Patrimoniu Primăria OradeaÎn ciuda majorării consistente, şeful Direcţiei Patrimoniu Imobiliar, Lucian Popa (foto), spune că Primăria mai are destul spaţiu de manevră. "În toată lumea preţul unei ore de parcare în centru este la nivelul unei cafele la unul dintre localurile din zonă. Cum în centrul Oradiei o cafea costă între 4 şi 6 lei, nu cred că am exagerat", spune Popa. 

Taxă pentru toată lumea 

Având în vedere scăderea încasărilor pe fondul crizei sanitare şi economice, conducerea municipalităţii şi-a exploatat anul acesta mult mai dur potenţialele venituri. Astfel, începând din 2021, Primăria vrea să aplice taxa pentru promovarea turismului tuturor unităţilor de cazare, nu doar celor cu peste cinci camere. 

Eduard Florea, directorul economic al Primăriei Oradea"Este o concurenţă neloială. Cel mai mare hotel din oraş are 168 camere pentru care plăteşte taxa, în timp ce în Oradea există 170 de camere scoase la închiriat prin Airbnb pentru care nu se plăteşte nimic", explică directorul economic al Primăriei, Eduard Florea (foto).

Municipalitatea vrea să identifice proprietarii acestor locuinţe cu destinaţie hotelieră şi să îi taxeze cu 50 lei/cameră/lună, în speranţa că va încasa suplimentar cam 80.000 lei/an.

Fără agricultură în oraş!

În plus, Primăria vrea să încadreze toate terenurile agricole cu construcţii din intravilan la categoria curţi. "Avem în evidenţe terenuri de 600 mp cu destinaţie agricolă în centrul oraşului, de pildă pe strada Pescăruşului, ceea ce este aberant", spune directorul economic.

Astăzi, 60% dintre terenurile intravilane sunt declarate de proprietari ca având destinaţie agricolă pentru că impozitul este de doar 20 bani/mp/an, faţă de 1 leu în cazul categoriei curţi-construcţii. Potrivit evidenţelor Primăriei, în intravilanul oraşului există 2.770 parcele declarate cu destinaţie agricolă, dintre care 290 sunt în zona centrală.

La fel, municipalitatea vrea să taxeze de anul viitor căile de acces amenajate către spaţiile comerciale de la parterul blocurilor, aşa cum sunt cele de pe străzile Corneliu Coposu sau Sf. Apostol Andrei. "Dacă acestea au fost amenajate doar pentru accesul clienţilor în spaţiul comercial, proprietarul va trebui să plătească o taxă pentru folosirea domeniului public", spune Florea. Concret, deţinătorii celor 250 de spaţii comerciale din evidenţele municipalităţii ar putea datora 64 lei/an pentru fiecare metru pătrat de teren folosit. La o medie de circa 5 metri de alee, asta ar însemna venituri la buget de 80.000 lei/an.

Taxe şi tarife... 

Printre taxele speciale vizate de municipalitate se mai numără taxa de 500 lei pentru verificarea documentaţiilor depuse de firme pentru obţinerea acordului de reabilitare a drumurilor publice şi cea de 100 lei pentru eliberarea unor adeverinţe furnizate de Arhitectul Şef, cum ar fi cele pentru notarea sau radierea construcţiilor. În acelaşi capitol va intra şi taxa de 30 lei pentru furnizarea de informaţii privind bunurile şi obligaţiile de plată către contribuabilii aflaţi în baza de date, în eventualitatea că aceştia nu ştiu să le verifice singuri, gratuit, pe site-ul municipalităţii.

Liviu Andrica, șeful ADP OradeaŞi Administraţia Domeniului Public pregăteşte scumpirea de la 18 la 20 lei a biletului de intrare la Ştrandul Ioşia şi la Grădina Zoologică, de la 60 la 70 lei a taxei de acces pentru o zi la Aquapark-ul Nymphaea şi de la 1 la 2 lei a biletului la WC-urile publice. "Au crescut cheltuielile cu salariile şi cu energia electrică şi trebuie să ne acoperim costurile", explică directorul ADP, Liviu Andrica (foto)

Atât doar că aceste costuri se vor acoperi din buzunarul orădenilor. De parcă pentru ei n-ar fi tot criză şi pandemie...


"ÎMPOTRIVĂ!"
Prea multe taxe şi impozite...

Emilian Pavel, consilier local PSD OradeaEmilian Pavel (foto), liderul opoziţiei PSD din Consiliul Local, acuză Primăria de ipocrizie. "La fel ca în 2009, administraţia de dreapta decontează criza din buzunarul orădenilor, prin creşterea impozitelor şi a taxelor, ceea ce este incorect", spune Pavel.

Pesedistul susţine că grupul PSD nu va vota niciun proiect de majorare sau de înfiinţare a noi taxe şi impozite. "Ne vom consulta cu orădenii şi vom face propuneri. Chiar dacă PNL are peste două treimi din voturi şi poate vota ce vrea, măcar să ne facem auziţi".

Orădenii pot transmite obiecţii asupra proiectului până pe 2 noiembrie, acesta urmând să fie finalizat până pe 26 noiembrie pentru a putea fi supus aprobării Consiliului Local.