Prințul William, moștenitorul Coroanei Britanice, a împlinit vineri 42 de ani, iar urările de ziua sa au împânzit rețelele sociale, în frunte cu cea din partea familiei sale. 

Pe conturile oficiale ale prințului și prințesei de Wales a fost publicată o fotografie cu William și copiii lui - George, Charlotte și Louis - la malul mării, în timp ce sar, ținându-se de mâini, peste dune de nisip și vegetație.

Alături de fotografia inedită apare și un mesaj semnat de soția lui, prințesa Catherine, cea care, de altfel, a și făcut fotografia: „La mulți ani, Papa, cu toții te iubim atât de mult!”.

Potrivit Hello Magazine, imaginea a fost realizată luna trecută pe o plajă din zona Norfolk a Angliei.

Casa Regală a Marii Britanii i-a urat „La mulți ani” prințului William publicând o fotografie cu acesta copil, în brațele tatălui său, Regele Charles.

Pe 16 iunie, de ziua tatălui, pe aceleași pagini oficiale a fost publicată o altă fotografie cu William și copiii săi, ei privind îmbrățișați marea. Și aceea a fost realizată de prințesa Kate.

Aceasta din urmă a avut prima apariție publică din ultimele șase luni la ceremonia Trooping the Colour, însoțită de soț și copii. Cu o zi înainte de această apariție, ea a transmis un mesaj, spunând că se simte mai bine, dar continuă tratamentul împotriva cancerului.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!