Kate Middleton, Prinţesa de Wales, a avut sâmbătă prima sa apariţie publică după o absenţă de şase luni, la parada "Trooping the Colour", eveniment dedicat celebrării zilei oficiale de naştere a Regelui Charles al III-lea. 

Prinţesa Kate a fost surprinsă alături de Prinţul William şi copiii lor, în maşina care îi aducea la Palatul Buckingham, înainte de eveniment, a scris publicaţia People.

Mai apoi, în cadrul paradei, Kate a fost văzută într-o trăsură, alături de soţ şi de Prinţul George, de 10 ani, Prinţul Louis, de 6 ani, şi Prinţesa Charlotte, de 9 ani. Familia regală a salutat mulţimea de pe străzile Londrei, într-un gest tradiţional de respect şi festivitate.

Pentru această ocazie specială, Prinţesa Kate a purtat o rochie albă creată de designerul ei preferat, Jenny Packham, accesorizată cu o pălărie de la Philip Treacy şi cercei cu perle. Prinţul William a fost îmbrăcat în uniformă militară, potrivit ceremoniei.

Prinţesa de Wales a urmărit ceremonia care a avut loc în Horse Guards Parade şi a inclus defilarea regimentelor şi prezentarea steagului regimentului de la balcon.

Festivităţile au culminat cu apariţia familiei regale pe balconul Palatului Buckingham, pentru a saluta mulţimea şi a urmări survolul Forţelor Aeriene Regale.


(sursa foto: captură video The Independent)

Apariţia publică a lui Kate Middleton a venit la o zi după ce aceasta a oferit noi detalii despre tratamentul său împotriva cancerului, pe pagina oficială de Instagram a Prinţului şi Prinţesei de Wales. În mesajul său emoţionant, Kate a dezvăluit că tratamentul său este încă în curs şi că va continua pentru câteva luni. "Există zile bune şi zile proaste", a spus ea, explicând că în zilele proaste se simte slăbită şi obosită, dar în zilele bune profită de energia şi starea de bine.

Mesajul a fost însoţit de o fotografie realizată de fotograful Matt Porteous, care o arată pe prinţesă lângă un copac, privind spre cer, în apropierea casei sale din Windsor. 

Prinţesa Kate, în vârstă de 42 de ani, a anunţat pe 22 martie că a fost diagnosticată cu cancer şi a început şedinţele de chimioterapie. Anterior, în ianuarie, ea suferise o intervenţie chirurgicală abdominală majoră la Londra, iar testele post-operatorii au relevat prezenţa cancerului. 

Anunţul ei a venit la scurt timp după ce Regele Charles al III-lea a anunţat, la rândul său, că a fost diagnosticat cu cancer.

Parada "Trooping the Colour" este un eveniment anual ce datează din 1760 şi serveşte ca tribut militar adus monarhului britanic, marcând ziua oficială de naştere a acestuia. Ziua de naştere reală a lui Charles este pe 14 noiembrie.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!