Salvatorii montani le reamintesc bihorenilor că, dacă au de gând să urce la munte în această mini-vacanță prilejuită de Ziua Națională, să nu uite că acolo sunt doar musafiri, iar gazde sunt animalele sălbatice. Montaniarzii ar putea chiar să întâlnească urși. De altfel, echipajele Salvamont Bihor au fotografiat urme de urs atât în Stâna de Vale, cât și în Padiș.

„S-au observat urme de urs de către salvatorii montani din cadrul Salvamont Salvaspeo Bihor, aflaţi în serviciu de patrulare, în Stana de Vale, la intersecţia dintre pârtia de schi şi Promenada Generalului, respectiv în Padiş, în zona Poiana Bălileasa”, a transmis serviciul județean Salvamont, luni, pe pagina de Facebook.

Urmele lăsate de urs în zăpadă au fost fotografiate de salvatori, care au postat imaginile pe Facebook, pentru ca bihorenii să se convingă că nu este de glumă.

De regulă, urșii care trăiesc pe munte și nu au deprinderea de a coborî în localități, se sperie de oameni, astfel că un simplu fluier ar putea ține un drumeț în siguranță. Sub nicio formă, urșii nu trebuie hrăniți sau momiți cu mâncare, la fel cum o ursoaică cu pui trebuie clar evitată.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!