Meci plin cu momente spectaculoase şi surprize miercuri seară la Oradea, unde echipa CSM CSU a întâlnit, în ultima etapă a sezonului regulat, formaţia U BT Cluj Napoca.

Cele 40 de minute ale jocului au fost intens disputate de baschetbaliştii celor două echipe, orădenii reuşind însă să controleze în cea mai mare parte partida şi la final câştigând cu scorul la 84 la 77.

Tensiunea s-a simţit mai cu seamă în sfertul al treilea, când doi dintre jucătorii aflaţi pe teren, Uros Lucic, de la Oradea, şi Kendall Dykes, de la Cluj, s-au îmbrâncit pe teren în urma unui contact mai dur, fiind la un pas de a provoca o încăierare generală. Acest fapt i-a agitat şi mai tare pe suporterii înfocaţi ai echipei orădene, iar pentru a evita incidentele, agenţii de pază de la Arena Antonio Alexe s-au postat în faţa tribunelor.

La finalul meciului, însă, atmosfera a fost detensionată de o cerere în căsătorie. Baschetbalistul orădean Rolland Torok, care în prezent evoluează pentru clujeni, s-a pus în genunchi în faţa iubitei sale, tot orădeancă, şi a cerut-o de nevastă, în aplauzele colegilor, adversarilor şi suporterilor.

De menţionat că antrenorul Cristian Achim l-a menajat pe William Franklin, pe care nici nu l-a trecut pe foaia de joc, iar pentru că urmează final four-ul Cupei României, unde regulamentul prevede minim doi jucători români în teren, tehnicianul formaţiei orădene a jucat pe întreaga durată a partidei în acest sistem, la final declarându-se mulţumit de prestaţia jucătorilor români, Andrei Mandache, Bogdan Ţîbîrnă, Rareş Paşca, Cătălin Petrişor şi Bogdan Nicolescu.

De la început, Cristian Achim i-a trimis pe teren pe Mandache, Zeno, Barnette, Lucic şi Ţîbîrnă. Principalul marcator a fost Martin Gilbert Zeno, autor a 19 puncte, în timp ce de la clujeni s-a remarcat, în mod special, Kyndall Dykes, cu 21 de puncte.

În pofida victoriei de miercuri seară, CSM CSU Oradea a terminat sezonul regulat al Ligii Naţionale pe locul al doilea, după Steaua Eximbank Bucureşti, care în aceeaşi seară a învins CSU Sibiu, cu 90-74.


CSM CSU Oradea – Universitatea BT Cluj 84-77 (26-15, 20-28, 22-19, 16-15)

Sala: Arena Antonio Alexe
Spectatori: 1790
Arbitri: Ciprian Stoica, Mircea Şerban şi Cristian Trofim
Comisar FRB: Radu Bucerzan

Marcatori CSM CSU Oradea: Martin Gilbert Zeno 19 puncte, Radovan Markovic 14, Uros Lucic 14, Andrei Mandache 12, Bogdan Ţîbîrnă 8, Sean Antwan Barnette 7, Miha Zupan 5, Radu Rareş Paşca 3 şi Salih Nuhanovic 2 puncte.

Marcatori Universitatea BT Cluj: Kyndall Dykes 21 puncte, Filip Adamovic 16, Muhamed Pasalic 12, Ivan Zigeranovic 12, Catalin Lucian Baciu 7, Andrii Kalnichenko 6 şi Roland Torok 3 puncte.


Rezultatele ultimei etape din Grupa locurilor I-VI a Ligii Naţionale de baschet masculin:

Miercuri:

CSM CSU Oradea - U-Banca Transilvania Cluj 84-77

Steaua CSM Eximbank - CSU Atlassib Sibiu 90-74

BC Mureş Tg. Mureş – SCM U Craiova 62-75

Clasamentul final al Grupei locurilor I-VI:

1.

Steaua CSM Eximbank

23/9

 55

2.

CSM CSU Oradea

23/9

 55

3.

U-Banca Transilvania Cluj

20/12

 52

4.

SCM U Craiova

20/12

 52

5.

BC Mureş Tg. Mureş

16/16

 48

6.

CSU Atlassib Sibiu

16/16

 48


Rezultatele ultimei etape din Grupa locurilor VII-XII a Ligii Naţionale la baschet masculin:

Miercuri:

CS Dinamo Bucureşti - CS Energia Tg. Jiu 85-65

CS Phoenix Galaţi - CS Gaz Metan Mediaş 105-98

BCM U Piteşti - BC SCM Timişoara 84-57

Clasamentul final al Grupei locurilor VII-XII:

1.

CS Phoenix Galaţi

16/16

48

2.

CS Dinamo Bucureşti

15/17

47

3.

BCM U Piteşti

15/17

44

4.

BC SCM Timişoara

12/20

44

5.

CS Energia Tg. Jiu

11/21

43

6.

CS Gaz Metan Mediaş

5/27

37

Programul jocurilor din primul tur al fazei play-off a campionatului Ligii Naţionale de baschet masculin: Steaua CSM Eximbank – CS Dinamo, CSM CSU Oradea – Phoenix Galaţi, Universitatea BT Cluj – CSU Atlassib Sibiu şi SCM U Craiova – BC Mureş.