Deşi primarul Oradiei, Ilie Bolojan, a câştigat fără emoţii funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale a PNL, mandatul său începe cu un mic scandal între propriii săi colegi.

Vineri, la numai două zile după alegerile interne, viceprimarul Gheorghe Carp, clasat abia pe penultima poziţie ce-i permite să ocupe un loc în Biroul local, l-a atacat public pe avocatul Mircea Mălan, fost candidat la alegerile parlamentare din 2008 şi beneficiar al celor mai multe voturi date de liberalii orădeni.

Scuze şi acuze

"Nu mi-am făcut campanie deloc", a declarat Carp unui ziar local, ca pentru a explica scorul slab obţinut, după care s-a descris drept o victimă a jocurilor instrumentate de Mălan şi de consilierul municipal Ioan Cupşa: "Eu nu sunt în PNL ca să fac carieră, ci să fac treabă. Mălan, de exemplu, este de 14 ani în partid şi ce-a făcut? Cupşa a fost preşedintele organizaţiei municipale şi n-a făcut nimic. PNL era la 6%. Probabil că nu convine că acum se face treabă", a răbufnit Carp.

Contactat de BIHOREANUL, viceprimarul şi-a înmuiat însă şi cuvintele, şi tonul. "Eu nu m-am luat de Mălan, ci doar am spus că el şi-a făcut campanie de trei luni în partid. Eu nici n-am vrut să-mi fac campanie şi nici măcar să candidez, pentru că era normal ca persoanele mai vechi din partid să aibă funcţiile de conducere. Mi-am depus candidatura numai pentru că domnul Bolojan a spus că consilierii locali trebuie să facă parte din Biroul local al partidului", a declarat Carp.

Viceprimarul a insistat textual: "Eu nu sunt în conflict cu Mălan. Nu are rost să fiu în conflict, pentru că un partid în care sunt conflicte interne lucrează la 30-40% din randament. N-are Mălan nicio vină că şi-a făcut campanie electorală şi eu nu".

"Pentru o discuţie bărbătească e nevoie de doi bărbaţi"

Pe de altă parte, contactat şi el de BIHOREANUL, Mircea Mălan, care şi-a câştigat funcţia de vicepreşedinte, a refuzat să intre în clinciuri cu viceprimarul, dar a sugerat că acesta va avea de dat explicaţii la prima şedinţă a Biroului Politic, programată miercurea viitoare.

"Eu aş prefera să am o discuţie bărbătească cu domnul Carp. Dar pentru o discuţie bărbătească este nevoie de doi bărbaţi, că altfel unul vorbeşte singur. Eu nu vreau să vorbesc prin presă, pentru că pot deschide o discuţie în forul statutar al partidului, în Biroul Politic Local, miercurea viitoare", a spus Mălan.

De asemenea, Mircea Mălan a subliniat că el însuşi l-a votat pe Gheorghe Carp şi, mai mult decât atât, că în "campania" dinaintea alegerilor, a cerut şi altor colegi să facă acelaşi lucru. "Eu l-am ajutat pe domnul Carp să intre în Birou, iar acest lucru este cunoscut în partid", a precizat Mălan, refuzând să comenteze de ce a fost atacat, totuşi, de viceprimar.