Stâlpii de iluminat, jardinierele şi balustrada metalică din zona podului Sfântul Ladislau, operă a arhitecţilor Jozsef şi Laszlo Vago, se mută în depozit. Angajaţii societăţii Drumuri Bihor au demarat miercuri, la cererea municipalităţii, operaţiunile de inventariere, numerotare, dezafectare şi transportare la adăpost a elementelor ornamentale.
Acestea urmează să fie restaurate şi remontate pe acelaşi amplasament, în urma lucrărilor de consolidare a malului stâng al Crişului Repede derulate în prezent de Administraţia Bazinală de Apă Crişuri pe porţiunea dintre viitorul pod al Centenarului şi podul Sfântul Ladislau.
Până la refacerea zonei, accesul pietonal pe zona zidului de lângă pod va fi restricţionat printr-un gard înalt de 2 metri.
"În perioada următoare vom scoate la licitaţie reabilitarea malului Crişului Repede. În cadrul acestei investiţii balustradele şi stâlpii de iluminat se vor restaura şi remonta la loc. În plus, se va amenaja o coborâre către cursul apei, unde vor fi montaţi stâlpi de iluminat, iar promenada va fi placată cu piatră", a declarat viceprimarul Mircea Mălan.
Lucrările vor mai cuprinde lărgirea actualului balcon în consolă, care va fi mobilat cu bănci pentru odihnă şi jardiniere cu flori şi amenajarea unei coborâri la nivelul apei cu trecere pe sub podul Sfântul Ladislau, pentru a face legătura cu zona viitoarei parcări subterane din Piaţa Independenţei.
Municipalitatea intenţionează să finanţeze această investiţie, estimată la 2 milioane euro, din fonduri europene.