La scrutinul europarlamentar de duminică sunt aşteptaţi să-şi exprime opţiunile 505.981 bihoreni cu drept de vot, la 651 secţii de votare care vor funcţiona în întregul judeţ.

Pe perioada campaniei electorale, Biroul Electoral Judeţean de circumscripţie Bihor a înregistrat şi soluţionat trei reclamaţii ale partidelor, toate vizând comportamentul electoral şi materialele de campanie ale PSD-UNPR-PC.

Reprezentanţii Partidului Mişcarea Populară au sesizat BEJ Bihor după ce au constatat că pe teritoriul administrativ al municipiului Oradea afişele expuse de această formaţiune au fost acoperite de cele ale PSD, iar conducerea PDL Bihor a cerut îndepărtarea materialelor de publicitate ale PSD-UNPR-PC care conţineau expresiile "Mândri că suntem români", pe motiv că "ar incita la discriminare".

De asemenea, conducerea PNL Bihor a sesizat BEJ Bihor cu privire la existenţa afişelor şi bannerelor folosite de alianţa PSD-UNPR-PC care au conţinut referiri la USL, motivând că "USL nu participă la alegerile pentru Parlamentul European şi şi-a schimbat componenţa iniţială, PNL denunţând protocolul de funcţionare şi părăsind această alianţă, şi nu şi-a dat acordul ca denumirea USL sau Uniunea Social Liberală să fie păstrată în continuare".

În toate cele trei cazuri, BEJ Bihor a admis sesizările şi a dispus înlăturarea materialelor de propagandă ale PSD incriminate, cu ducerea la îndeplinire a hotărârilor fiind responsabilizaţi primarii localităţilor din judeţ.

În judeţul Bihor, pe lângă scrutinul europarlamentar, tot pe 25 mai au loc şi alegeri locale parţiale anticipate, pentru desemnarea unui nou Consiliu Local al comunei Bunteşti, cel ales în 2012 fiind dizolvat deoarece nu s-a întrunit mai mult de trei ori consecutiv, încă de acum doi ani.