Cu cât se apropie alegerile, cu atât sunt mai stridente bizareriile politice, iar ale liberalilor, ai căror lideri au dat uitării deviza "Prin noi înşine", de dragul grefelor de sorginte PSD-istă, întrec închipuirea.
Înainte să stărui asupra păcatului lor, mă grăbesc să zic că nici celelalte partide în care şi-au pus nădejdea românii dornici de schimbare nu se dovedesc la înălţime. Nici la vârf, nici la bază. USR-iştii, care mai ieri prorogau salvarea României pe "principiul" că nu era oportun momentul, concurează într-o olimpiadă a puţoismelor. Fără alte idei decât marota contestării, inclusiv a propriilor camarazi, oamenii noi ţipă din toţi bojocii că sunt noi şi cam atât. Deşi, dacă privim pe-aproape, sunt care plecaţi de frustrare din PNL, care vopsiţi după formarea în matrice PSD, care reanimaţi din răposatul PD.
Retras în propria enclavă, încercând să-şi spele eticheta de partid etnobusiness şi brandul de PSD unguresc, pritocind noi strategii de recuperat voturile unor captivi pe care doar ea şi nimeni altcineva îi prosteşte de trei decenii, UDMR a rămas egală cu sine însăşi, la fel cum izbuteşte doar PSD-ul lui Ciolacu, odinioară al lui Dragnea, înainte al lui Ponta, al lui Năstase & Iliescu.
PNL suferă o neaşteptată schimbare de curs, părăsind marşul "pas cu pas" spre înainte şi pierzându-se într-un ridicol "un pas înainte, doi înapoi". După ce în primele luni, cele mai grele, a gestionat bine pandemia (o spun specialiştii), odată cu relaxarea, liberalii au dat cu masca de pământ. La nivel guvernamental, reuşitele unor miniştri precum cel al Finanţelor, al Sănătăţii, al Fondurilor Europene sunt duse în derizoriu de prostia, ticăloşia şi incompetenţa celor de la Interne, Dezvoltare, Justiţie.
Ca şi cum autogolurile Guvernului nu i-ar produce destule avarii, PNL a intrat într-o lăcomie electorală care îi va produce previzibile indigestii. La un an după ce stegarii partidului jurau zero permeabilitate la traseism, acum oferă azil pesediştilor "pocăiţi", începând cu primarul Iaşilor (pe motiv că a fost anti-Dragnea, dar fără a lua seama că în propriul târg respectivul e bănuit de potlogării imobiliare) şi continuând cu cei de comune.
Se întâmplă inclusiv aici, în Bihor, unde liberalii lui Bolojan îl adoptă pe primarul de Nojorid, care, ce ironie, în 2016 întrerupsese seria de patru mandate ale unui PNL-ist căruia, altă ironie, îi fusese vice. Şi măcar de s-ar fi dovedit o lumină, de-ar fi fost un harnic gospodar! Dar nu. Ca unul care achită impozit pe proprietate în Nojorid, nu i-am văzut izbânzile edilitare, aşa că singura "calitate" îi rămâne prezumtiva capacitate de a strânge voturi schimbătoare.
În ruptul capului nu pricep de ce PNL nu îşi pregăteşte candidaţi care să-i bată pe cei tocmai racolaţi cu preţul dezamăgirii propriilor susţinători, puşi acum să-şi pupe foştii adversari. Or, cine înghite broaşte râioase, vorba aia, a broaşte râioase va râgâi la număratul voturilor şi va duhni a pagubă. Păcatul liberalilor e că, în timp ce alţii nu se schimbă, ei o fac în rău...