Deputata PSD Laura Vicol a demisionat marţi din funcţia de președintă a Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, potrivit unor surse politice citate de G4Media. Decizia vine la o zi după ce firma Nordis, deţinută de soţul său, Răzvan Ciorbă, a intrat în procedură de insolvenţă, iar o investigaţie publicată de Recorder a dezvăluit că dezvoltatorul imobiliar ar fi vândut aceleași apartamente unor clienţi diferiţi.

"Am luat această hotărâre ca urmare a atacurilor nedrepte şi de o gravitate fără precedent îndreptate împotriva mea, iar până la lămurirea lor îmi doresc să demisionez", a declarat Vicol în cererea sa de demisie.

Schema Nordis

Conform investigaţiei Recorder publicate luni, Nordis Group, care printr-o campanie agresivă de publicitate s-a prezentat drept unul dintre cele mai spectaculoase proiecte imobiliare din România, ar fi vândut aceleași apartamente unor persoane diferite, iar o mare parte dintre ansamblurile rezidenţiale promise au rămas doar pe hârtie.

Nordis promitea apartamente în hoteluri şi ansambluri rezidenţiale de lux pe care urmau să le construiască în mai multe oraşe din ţară, pentru care compania a încasat avansuri de milioane de euro, însă doar două clădiri au fost finalizate, în Mamaia, iar mulţi clienţi nu au putut ajunge în posesia apartamentelor pe care le plătiseră şi pentru care semnaseră un ante-contract.

Legea românească permite firmelor imobiliare să încaseze avansuri mari pentru apartamente neconstruite, fără să impună restricţii în cheltuirea acestor bani sau obligaţii de asigurare pentru protecţia clienţilor, oferindu-le dezvoltatorilor un cadru legislativ favorabil pentru astfel de scheme.

Asociatul principal al Nordis este Răzvan Ciorbă, soţul Laurei Vicol, iar poziţia acesteia în Comisia Juridică din Parlament, care poate să contribue la modificarea legislației din domeniul imobiliar, a ridicat suspiciuni legate de un conflict de interese. 

Investigaţia Recorder scoate la lumină şi conexiuni politice influente în jurul afacerii Nordis. Printre notarii cu care Nordis a lucrat în parafarea contractelor se numără Ioana Băsescu, fiica fostului preşedinte al României, şi Andreea Cosma, fostă deputată PSD şi fiica lui Mircea Cosma, baron PSD de Prahova.

Mai mulţi oameni păgubiţi în această afacere se plâng că Nordis beneficiază şi de protecţie în Justiţie, plângerile penale făcute împotriva companiei fiind ignorate de procurori, mai spun jurnaliştii de la Recorder.

În insolvenţă

De asemenea, luni, Tribunalul Bucureşti a decis deschiderea procedurii de insolvenţă pentru Nordis, la cererea unora creditori. Compania are la dispoziţie 10 zile pentru a depune un plan de reorganizare, în caz contrar, îi va fi ridicat dreptul de administrare.

În replică, reprezentanții Nordis Group au transmis că vor contesta decizia judecătorului sindic, susţinând că o parte dintre solicitanţii care au cerut insolvenţa nu ar avea statutul legal de creditori. Reprezentanţii companiei au declarat că Nordis intenţionează să continue toate proiectele din portofoliu.

„Reprezentanţii Nordis Group contestă decizia judecătorilor care au admis cererea de insolvenţă pentru una dintre firmele administrate în cadrul grupului, în condiţiile în care consideră ca mare parte dintre solicitanţi nu au dobândit calitatea de creditor îndreptăţit să participe la procedura de solicitare a intrării în insolvenţă şi dorește să continue planul pe care îl au pentru toate proiectele din portofoliu. (...) Reprezentanţii companiei apreciază nedreaptă includerea la masă credală a solicitanţilor care nu au dobândit calitatea de creditor îndreptăţit şi consideră că decizia este o măsură de a pune presiune asupra companiei, în condiţiile în care activitatea Nordis Group denotă perseverenţă, muncă asiduă, dar şi rezultate şi evoluţie în atingerea obiectivelor propuse", este citată poziţia Nordis de către G4Media.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!