Continuă polemicile în fotbalul local. Președintele Asociației „Cavalerii Fluierului” Bihor, Laurențiu Danșa a remis presei un comunicat prin care combate acuzele aduse în ultima vreme de noua conducere a Asociației Județene de Fotbal, cu privire la reţinerea anumitor materiale sportive și blocarea site-ului Comisiei Județene a Arbitrilor.

„Asociaţia Cavalerii Fluierului este o organizație nonprofit, care nu este subordonată niciunei alte organizații sau asociații. Bunurile aflate în gestiunea asociației nu pot fi transferate în gestiunea unei alte entități, dar pot fi puse la dispoziție. Acest lucru se poate face la cerere, în baza unor contracte sau acorduri de parteneriat, care trebuie făcute direct între organizații, nu prin intermediul unor comunicate”, precizează Laurențiu Danșa, cu privire la acuzele referitoare că nu a pus la dispoziția noii conduceri a Comisiei Județene a Arbitrilor (CJA) Bihor anumite materiale sportive, în special echipamente ale arbitrilor.

„Referitor la site-ul CJA Bihor, vă informez că acesta nu a aparținut Asociației Județene de Fotbal, ci a fost rodul muncii unei echipe care l-a avut în frunte pe colegul nostru Ionuț Sur, cel care s-a ocupat de partea informatică, și din care a mai făcut parte Marius Omuț, Ciprian Danșa, Rareș Vidican, Octavian Șovre și subsemnatul. Închiderea acestuia s-a produs datorită încetării relațiilor de colaborare dintre actuala conducere a AJF și echipa care a construit site-ul CJA Bihor, motivul fiind că nu pot funcționa două platforme care conțin aceleași informații în paralel, iar cel oficial este al AJF-ului”, mai precizează Danșa.

Președintele Asociației Cavalerii Fluierului a comentat și discuțiile referitoare la faptul că fosta conducere a CJA Bihor ar vrea să revină în funcție. „Țin să precizez că aceasta este o dorință a unei părți dintre arbitrii bihoreni, însă fără să împărtășească aceeași opinie cu membrii fostei echipe de la CJA. Așa cum este și normal, considerăm că atunci când se schimbă o conducere, în speță a AJF, aceasta își numește oameni cu care crede că poate realiza programul și obiectivele propuse, având în vedere faptul că responsabilitatea realizării acestora, este exclusiv a lor”, transmite Danșa.

În încheirea comunicatului, „fără a mai atinge și alte puncte destul de sensibile”, după cum ţine să sublinieze, Laurențiu Danșa felicită noua conducere a Asociației Județene de Fotbal pentru reușita din alegeri şi îi transmite „mult noroc și spor la muncă în vederea realizării obiectivelor propuse pentru îmbunătățirea activității fotbalistice din județul nostru”.