Atletul orădean Laviniu Chiş a obţinut un nou rezultat bun la concursurile la care a participat. Astfel, el a câştigat cursa masculină de semimaraton a celei de-a şaptea ediţii a Wizz Air Bucharest International Half Marathon by Constantina Diţă. Competiţia, desfăşurată în perioada 22-23 aprilie, a contat şi pentru Campionatul Naţional de Semimaraton.

Orădeanul în vârstă de 26 de ani, care concurează acum pentru CSM Craiova, a parcurs cei 21,79 km cu timpul de o oră, 5 minute şi 16 secunde. El i-a devansat în clasamentul cursei desfăşurate pe un traseu din centrul Capitalei pe Ştefan Gavril (1 h 05 sec 30 sec) şi pe Ilie Corneschi (1h 07 min 25 sec), acesta din urmă fiind câştigătorul maratonului Bucureşti în 2022. 

Astfel, cei trei au ocupat primele trei locuri şi în clasamentul Campionatelor Naţionale de semimaraton pentru seniori.

Pentru Laviniu, timpul obţinut în cursa de la Bucureşti reprezintă şi un nou record personal, pe care l-a îmbunătăţit cu 2 minute şi de 30 secunde faţă de timpul pe care l-a avut înainte.

Orădeanul, care este pregătit de antrenorii Călin Laza şi Marius Ionescu, a obţinut locul I şi cu echipa CSM Craiova, în proba pe echipe seniori masculin. Formaţia olteană a terminat pe prima poziţie, după ce a devansat echipele CSM Cluj Napoca şi CSM Focşani.

Ca urmare, Laviniu Chiş a devenit dublu campion naţional de semimaraton, titlu pe care l-a obţinut însă pentru clubul din Craiova.

La feminin cursa a fost câştigată de Adela Paulina Bălţoi de la ACS Sportul Feroviar-CSM Caransebeş, cu timpul de 1 h 15 min 20 sec, în timp ce cursa de 10 km a fost adjudecată de Andrei Dorin Rusu, cronometrat în 29 minute şi 47 secunde.

De menţionat că acest concurs internaţional de semimaraton (21,97 km), certificat World Athletics Label, a fost conceput special de campioana olimpică la maraton Constantina Diţă pe o zonă plată, rapidă, care să ofere oportunitatea atleţilor profesionişti, dar şi alergătorilor amatori, de a stabili recorduri personale competitive.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!