Un lung şi complicat proces s-a încheiat astă-vară la fel de discret cum a început acum cinci ani. Prin sentinţa 164/P/2010 din 28 iulie, Tribunalul Bihor l-a găsit vinovat de înşelăciune pe Marin Sterian, fost topograf al Primăriei, după ce alte fapte (ca falsul şi uzul de fals) pentru care fusese trimis în judecată au fost prescrise prin scurgerea timpului.

Condamnat la închisoare, interzicerea unor drepturi şi confiscarea sumei cu care a vândut câteva terenuri, Sterian n-a mai apucat judecarea recursului înaintat Curţii de Apel. Picat în patima băuturii şi covârşit de boală, a încetat din viaţă acum două săptămâni.

Paradoxal, moartea sa permite rezolvarea rapidă a problemei pe care a creat-o: întoarcerea terenurilor, de la VIP-urile înstăpânite pe ele, în patrimoniul oraşului. BIHOREANUL vă prezintă sentinţa şi motivele pentru care aceasta se va întâmpla în pofida profitorilor care sperau că Sterian va duce în mormânt secretele afacerii. Şi, mai ales, că o va lăsa fără urmări!

Furt fără egal

04 facsimil taiat.jpgÎn trei articole publicate în februarie, BIHOREANUL descria cel mai mare furt săvârşit în Oradea, aşa cum era prezentat în rechizitoriul întocmit în 2005 de Nicolae Bonchiş, procuror DIICOT, pentru trimiterea în judecată a "Colonelului" Marin Sterian.

Ofiţer de grăniceri şi membru al Comisiei funciare a Primăriei între 1994-2001, bărbatul a fost acuzat de furtul a 29 de hectare din cele mai bune zone (Podgoria şi marginea şoselei de centură), prin mai multe metode. Printre ele, "atribuirea de titluri de proprietate către persoane neîndreptăţite, urmată de vânzarea fictivă a terenurilor către clientela selectată din rândul persoanelor cunoscute, şi falsificarea unor titluri de proprietate urmată tot de vânzarea către persoane selectate în prealabil". Magistratul reţinea că furtul "a fost posibil cu concursul direct şi indirect al funcţionarilor din Primărie", şi că beneficiarii sunt "foşti colegi ai lui Sterian de la unitatea de grăniceri, avocaţi, funcţionari de la Primărie".

Mai precis: Valeria Filip (soţia primarului Petru Filip), Marioara Maghiar (soţia rectorului Teodor Maghiar), Doru şi Carmen Maghiar (fiul şi nora rectorului), Maria Leuca (soţia prorectorului Teodor Leuca), Gheorghe Raţiu (Facultatea de Mediu), Ioan Codău (ex-primar Oşorhei), Viorel Micula (patron Grupul Transilvania), Ioan Ciursaş (director general Apaterm), Constantin Tomulescu şi Rodica Ungur (directori adjuncţi), Călin Hirţe (fiul şefului RAPAS, Ioan Hirţe), coloneii Decebal Colceriu, Viorel Vicaş şi Traian Segărceanu (medici militari), Alin Leucea (procuror), plus alţi angajaţi din Primărie şi ofiţeri.

I s-a tras de la Tarţa

Furtul a început în 1994, sub primarul Petru Filip, dar descoperirea lui datează din "regimul" Mihai Sturza. Marcel Tarţa (atunci consilier local UFD) a dat în judecată Primăria, pe Viorel Micula şi pe o anume Maria Dascăl, beneficiara unui titlu de proprietate pe un teren din zona Colinelor, pe care Tarţa voia să-l cumpere de la Primărie. Tarţa a aflat însă că terenul nu era retrocedabil, iar Dascăl nu-l putea vinde lui Micula, care ridica pe el o vilă. "Titlul a fost falsificat de topograful Sterian", acuza Tarţa.

La percheziţia efectuată acasă la "Colonel", procurorii au găsit 30 de titluri de proprietate în original, împuterniciri notariale prin care putea vinde terenurile ca din partea proprietarilor şi alte acte cadastrale. Urmarea e că, într-un proces judecat la Suceava, topograful a fost condamnat la 2 ani şi jumătate pentru fals în înscrisuri oficiale, şi despăgubiri de 400 milioane lei către municipalitate, reprezentând valoarea terenului furat din patrimoniul oraşului şi ajuns la Micula.

04 Nicolae Bonchis.jpgCelelalte acte găsite la Sterian au fost cercetate ulterior de toate Parchetele din Oradea, care au moşmondit ancheta până dosarul a ajuns la un magistrat mai supărat, Nicolae Bonchiş (foto). El avea să-l şi trimită pe topograf în judecată pentru toate faptele, cerând nu doar condamnarea "Colonelului", ci şi anularea titlurilor falsificate şi a contractelor de aşa-zisă vânzare a terenurilor către persoanele suspuse din Primărie, Universitate, magistratură.

"Spălătorie de terenuri"

Sentinţa judecătorilor de la Tribunal preia concluziile procurorului, care a descris cu lux de amănunte cum acţiona topograful. În serialul publicat astă-primăvară, şi BIHOREANUL a prezentat extrase ample, arătând că nimic din ce a făcut Sterian nu s-a finalizat fără ca partea cea mai mare din pământurile furate să ajungă, vorba lui, "la cine trebuia".

De pildă, ziarul nostru arăta cum în 1996 topograful a falsificat un titlu de proprietate ca apoi să "vândă" 1.314 mp Mariei Leuca, soţiei prorectorului Teodor Leuca, cu 1 milion lei, deşi valoarea reală depăşea 100 milioane. Tot BIHOREANUL a prezentat modul în care Sterian l-a împroprietărit pe directorul adjunct al Apaterm, Constantin Tomulescu: falsificând un titlu pe numele unui bărbat care a "vândut" terenul unui altui ins, iar după numai o zi acesta l-a "revândut" cu aceeaşi sumă (40 milioane lei) lui Tomulescu. "Spălătorie de terenuri", concluziona procurorul. În 1997 Sterian a falsificat un alt titlu, pentru terenuri oferite aceluiaşi Tomulescu, dar şi fiului şi norei rectorului, lui Doru şi Carmen Maghiar. Cei doi au "cumpărat" fiecare câte o parcelă de 2.500 mp, iar ulterior Primăria le-a schimbat loturile cu altele, duble ca suprafaţă, de câte 5.000 mp, oraşul fiind păgubit astfel de două ori.

Cea mai gravă ilegalitate a fost însă falsificarea unui titlu pe numele unui alt ofiţer de grăniceri, Stroe Aurel, care n-a deţinut niciodată terenul ce i-a fost "redat" în Podgoria, de 1,26 hectare, dar din care a "revândut" 8.074 mp Valeriei Filip (soţia primarului) şi 2.476 mp Marioarei Maghiar (soţia rectorului). Stroe declara procurorilor că a primit terenul tocmai ca să-l revândă cui spunea Sterian. La anchetă şi la proces, unde au fost aduse cu Poliţia fiindcă au refuzat să vină de bună-voie, soţiile celor două VIP-uri au declarat că voiau să-şi ridice, împreună, o casă de vacanţă, şi că fiecare a plătit 1 milion de lei. Asta deşi terenurile aveau suprafeţe mult diferite, iar preţul real era de 700 milioane!

A se returna

Sentinţa pronunţată de Tribunal reţine că Sterian a recunoscut falsurile, "însă la sugestia sau din dispoziţia" membrilor Comisiei din Primărie. De asemenea, a declarat şi că "preţurile din contracte nu au fost practic încasate, fiind fictive, şi că terenurile au ajuns la persoanele cărora le erau destinate". Instanţa a considerat totuşi că "această parte a declaraţiilor nu este sinceră, întrucât nu s-a dovedit existenţa unor dispoziţii scrise sau verbale, iar inculpatul nu a putut explica de ce unele terenuri au ajuns şi în posesia sa".

Prin urmare, Sterian a încasat 12 ani de închisoare, plus interdicţia unor drepturi timp de încă 5 ani. Constatând că Primăria s-a constituit parte civilă pentru nu mai puţin de 95,81 miliarde lei (contravaloarea terenurilor furate, la nivelul anului 2005), instanţa a mai dispus anularea titlurilor falsificate şi a contractelor încheiate în baza lor. În plus, judecătorii au decis şi "confiscarea de la inculpat a 84.200 de lei", sumă încasată de topograf din vânzarea unor terenuri trecute pe numele lui.

Decesul rezolvă procesul

Deşi nu s-a prezentat la proces, fiind apărat în Tribunal de un avocat, Sterian a atacat sentinţa la Curtea de Apel. N-a mai apucat însă noua judecată, căci a murit cu două săptămâni în urmă!

Deşi moartea sa pare să fi complicat situaţia, BIHOREANUL a aflat că zicala "prinde orbul, scoate-i ochii" nu se aplică de data asta. Decesul inculpatului opreşte procesul penal, dar acesta continuă pe latura civilă. Altfel spus, sunt toate şansele ca sentinţa să devină executorie, iar efectele furtului să fie înlăturate. "Pe cale civilă răspund moştenitorii inculpatului, dacă acceptă succesiunea, dar nimeni nu e nebun să se încarce cu un asemenea risc", arată fostul procuror Nicolae Bonchiş. "Dacă succesorii nu acceptă moştenirea, succesiunea vacantă trece în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale pe raza căruia a domiciliat inculpatul, deci a municipiului", completează şefa Direcţiei Juridice a Primăriei, Eugenia Borbei.

De vreme ce Sterian şi-a înstrăinat propriile bunuri - care oricum nu acopereau paguba - valoarea sentinţei e alta: anularea actelor prin care profitorii lui Sterian au ajuns stăpâni pe cele 29 de hectare furate de acesta. "Dacă sentinţa se execută, toate terenurile vor fi preluate la municipiu. Chiar şi cele pe care între timp s-a construit. Respectivii vor rămâne proprietari pe construcţii, dar fie vor plăti chirie Primăriei pentru terenurile de sub ele, fie le vor cumpăra. Evident, la preţurile reale", spune jurista. Aşa că, deşi afacerile "Colonelului" păreau moarte şi îngropate odată cu dispariţia lui, cei care s-au bucurat de pe urma sa n-au motive să jubileze. Ba dimpotrivă...


BOALĂ LUNGĂ, MOARTE SIGURĂ
Cum s-a tergiversat procesul

Până în 2003, când Marin Sterian era cercetat de procurorul Ovidiu Naghi de la Parchetul Oradea, acesta a pus sub învinuire şi o parte din beneficiarii falsurilor. Au fost audiaţi ca învinuiţi, de pildă, juristul-şef al Primăriei, Traian Bogdan, afaceristul Viorel Micula, funcţionari din Primărie (ca Minodora Pădurean şi Eliza Totorean).

Ulterior, dosarul a fost predat Parchetului Curţii de Apel, unde procurorul Octavian Crişan l-a diluat. El i-a făcut scăpaţi şi pe alţi complici ai lui Sterian, precum notarii Gheorghe Igna şi Ilie Drăgoiu, care au legalizat acte falsificate grosolan.

La tergiversarea anchetei a contribuit şi încercarea, eşuată, de pasare a cazului către Parchetul Militar. O mână de ajutor i-au dat lui Sterian şi medicii militari precum Decebal Colceriu, care i-au pus diagnostice menite să-l exonereze de răspundere pe motive psihiatrice. Colceriu "cumpărase" de la Sterian teren pentru o vilă, cu doar 3 milioane lei!