Detestatul Laszlo Tokes a oferit încă un motiv celor care l-ar vrea scos din ţară legat de coada unui cal sălbatic. Pe 1 Decembrie, când tot românul clocotea de patriotism (sentiment care, desigur, îl animă 365 de zile pe an, astfel încât nu-şi vatămă niciodată ţara prin furt, lene, minciună, mizerie ori indiferenţă), Tokes ne-a oprit fasolea-n gât, repetând în presa de la noi o intervenţie făcută în ajun la Bruxelles.

Pe scurt, precizând că nu doreşte să redeschidă vechi dispute, chiar dacă încă îl doare că în 1918 Transilvania era ruptă de "Ungaria mamă", ex-episcopul a sărit în "apărarea drepturilor umane şi comunitare ale maghiarilor ajunşi în ţări străine împotriva voinţei lor". De data asta, era supărat că, deşi promisese, puterea de la Bucureşti (formată din PDL-UDMR, să nu uităm!) nu a înfiinţat un departament în limba maghiară la Universitatea de Medicină din Târgu Mureş. În încheiere, Tokes ura românilor "sărbătoare plăcută", dar le şi amintea că "dacă teritoriile ni s-au luat, măcar să ni se asigure drepturile minoritare şi autonomia, aşa cum prevede chiar şi Proclamaţia de la Alba Iulia din 1918!". Previzibil, mulţimea de "indignados" cu cocarde tricolore a sărit imediat să-l pună la punct ca "bozgor" duşman al României.

Dacă adevărul istoric ar fi cunoscut, însă, spusele lui ne-ar pune pe gânduri. Căci iată ce spune chiar "Rezoluţiunea Adunării Naţionale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918", care fixa "ca principii fundamentale la alcătuirea noului Stat Român" următoarele: "Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba proprie şi fiecare popor va primi drept de reprezentare la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc. Egală îndreptăţire şi deplină libertate pentru toate confesiunile. Desăvârşită libertate de presă, asociere şi întrunire, libera propagare a tuturor gândurilor omeneşti".

Dacă am şti şi alte adevăruri istorice, nu toate roz (Traian Vuia, de pildă, dorea Unirea numai cu condiţii, în timp ce Iuliu Maniu, ca alţi fruntaşi ai Partidului Naţional Român din Transilvania, s-a căit pentru pervertirea ardelenilor în balcanismul dâmboviţean), alta ar fi atitudinea noastră. Şi faţă de unguri, dar şi faţă de politicienii care trăiesc din sfada interetnică.

Dacă ne-am ţine pur şi simplu promisiunile din 1918, poate că ungurii nu ar mai avea ce cârti şi, mai ştii, chiar ar iubi România, iar energiile risipite în gherila româno-maghiară le-am cheltui mai cu spor pentru ţara în care locuim cu toţii. Când vom avea înţelepciunea s-o facem, vom fi cu adevărat o naţiune puternică şi realmente europeană, nu o mulţime de troglodiţi care trăiesc permanent cu teama că sunt asediaţi de alţii, mai puţini şi mai slabi decât ei...