Au aceeaşi climă, acelaşi tip de sol, acelaşi context economic, aceleaşi instituţii şi aproape aceleaşi legi. Şi totuşi, firmele din ţara vecină fac profit, iar companiile româneşti trăiesc de pe o zi pe alta.

BIHOREANUL vă prezintă motivele pentru care o afacere are succes în Ungaria, dar are şanse mici să facă profit dincoace de Borş...

Oglinda strâmbă

Testul este simplu şi lămuritor. Un investitor italian a cumpărat, în 2003, câte 4.000 de hectare de teren în Ungaria şi România. Dacă la Biharkeresztes conduce acum o afacere care face profit de un milion de euro pe an, în zona Ineu nu a reuşit nici măcar să se întăbuleze pe teren. Cel care administrează firma Kutas 95 Zrt este un fost profesor de italiană la Universitatea din Debreţin, Giancarlo Cogoi. "Când am venit aici, am avut de ales între Ungaria, România, Serbia şi Ucraina. Ucraina nu prezenta siguranţă, în Serbia trebuia să obţii prea multe autorizaţii, aşa că au rămas doar primele două. Calitatea pământului, clima, seminţele şi îngrăşămintele sunt aceleaşi, dar premisele sunt mult mai bune aici", povesteşte pentru BIHOREANUL Cogoi Giancarlo.

Astăzi firma deţine circa 3.800 de hectare în Biharkeresztes, a mai luat 400 de hectare în arendă de la alţi proprietari, şi preia şi recoltele obţinute de producători mici pe încă 6.000 de hectare. În total, firma cu doar 30 de angajaţi se bazează pe producţia de pe circa 10.000 de hectare, ce aduc profit de un milion de euro pe an. Suma diferă în funcţie de preţul cerealelor...

Pământuri "zburătoare"

Zâmbitor şi degajat, Giancarlo se declară un prieten al românilor, fie şi doar pentru că le-a învăţat foarte uşor limba. Bărbatul este un bun cunoscător al pieţei din România pentru că aici a investit în terenuri, de aici cumpără îngrăşăminte şi aici vinde 20% din producţie. Totuşi, nu a reuşit să lanseze o fermă dincoace de Borş.

"În Ungaria, când ai cumpărat 4.000 de hectare de teren, e tot la un loc, toată situaţia juridică e la zi şi totul se poate verifica pe GPS. În România, achiziţionarea e o problemă juridică încurcată. Lucrezi cu proprietăţi mici, de câteva hectare împrăştiate care pe unde, şi durează foarte mult până obţii CF-ul. Te trezeşti că ai un titlu de proprietate de la un pensionar care a murit, dar care are patru copii, din care doi decedaţi, plus şase nepoţi, din care trei plecaţi în Spania, şi de la toţi trebuie să obţii semnăturile. Şi atunci te întrebi de ce te încăpăţânezi să cumperi...", povesteşte bărbatul cu umor.

Parcă nu ar fi de ajuns handicapul dispersării terenurilor, care majorează consistent costurile de exploatare, dar intervine şi problema infrastructurii. "Firma a cumpărat cu peste un milion de euro un uscător de cereale automatizat, cu benzi de transport, şi a amenajat depozite special construite pentru controlul umidităţii. Am reuşit toate astea pentru că aici există reţea de gaz, dar în România n-aş fi reuşit", susţine Giancarlo. Italianul spune că pentru români inclusiv drumurile sunt duşmanul afacerilor: "Parcul auto se uzează mult mai repede şi asta se reflectă în costuri".

Codificat ostil

11 Dan Octavian.jpgPatronii lui Giancarlo au şi alte motive pentru care s-au oprit la Borş. Iar acestea sunt valabile pentru orice fel de firmă. "În Ungaria, dacă greşeşti o declaraţie fiscală, trimiţi o rectificare şi nu se întâmplă nimic, pe când în România eşti amendat imediat", spune mâhnit italianul. Semn că a păţit-o...

Dacă la asta mai adăugăm tradiţionala birocraţie miliţienească, tabloul este complet. "În Ungaria organele de control au rol preventiv, nu ca la noi unde au un caracter duşmănos. La ei scopul nu este să dea neapărat amendă, ci să ajute la realizarea unui mediu de afaceri sănătos care să genereze venituri la buget din impozite. Dacă găseşte nereguli îţi dă un plan de măsuri şi abia dacă nu l-ai îndeplinit te amendează", povesteşte consultantul în afaceri Octavian Dan (foto).

Avantaj, ungurii...

Reprezentanţii patronatelor bihorene recunosc că întreprinzătorii maghiari sunt avantajaţi pe piaţă.

11 ioan lucian.jpg"Nu e raiul pe pământ nici la ei, dar sistemul e mai stabil şi poţi să-ţi faci o strategie pe termen mediu şi lung, iar fiscalitatea este mai redusă cu circa 30%, ceea ce e un avantaj enorm când concurezi cu ei pe aceeaşi piaţă", spune Ioan Lucian (foto), preşedintele Federaţiei Patronilor Bihor.

Ieşind mai repede din comunism, companiile maghiare au apucat să se capitalizeze, pe când românii au şi acum credite în bancă. "Multe firme româneşti nu şi-au amortizat încă utilajele. Acest cost pe care vecinii noştri nu îl au, împreună cu creditele luate, se reflectă în preţul final al produsului, care în mod clar e mai mare", zice omul de afaceri.

Dacă luăm în calcul şi faptul că pentru a exporta în Europa occidentală producătorii autohtoni sunt obligaţi să transporte mărfurile la o distanţă mai mare, e clar că vor avea costuri suplimentare şi vor fi nevoiţi să vândă mai scump. Asta până când, forţaţi de împrejurări, vor produce mai ieftin sau vor da faliment. O alternativă acceptabilă ar fi să fie preluaţi de companii mai mari care să păstreze măcar brandul produsului. "Fabricat în România"...


INDUSTRIAL
5.000

de tone de grâu adăposteşte fiecare din cele patru depozite ale fermei pentru a putea fi vândut când preţul devine atractiv


"Dacă se elimină problemele de infrastructură, o astfel de fermă ar putea fi construită fără nicio problemă în România. Nu există nimic în plus aici. Diferenţa o dau câteva lucruri pe care oamenii le pot face"

Giancarlo Cogoi


PARIUL CU AGRICULTURA
Faultaţi la subvenţie

Orădeanul Ioan Cuc, patronul unei exploataţii agricole de circa 7.000 de hectare în zonele Biharia şi Cefa, a văzut ferma de la Biharkeresztes şi spune că astfel de exploataţii ar putea exista şi în România dacă ar fi sprijinite de stat. Dacă în ţara vecină subvenţiile la hectar pot ajunge şi la 140 de euro, în România abia ating 100 de euro. "Ungurii au subvenţii mai mari decât noi şi beneficiază de tot felul de programe europene. În România te omoară birocraţia. Eu am depus o cerere de finanţare în noiembrie şi până acum nu am aflat nici măcar dacă a fost aprobată sau nu", spune Cuc.

Omul de afaceri susţine că întreprinzătorii maghiari au fost mai norocoşi: "Au avut cap, nu au fărâmiţat terenurile şi nu au distrus CAP-urile, aşa că le-a fost mai uşor să se relanseze". Pentru că agricultorii români s-au grăbit să-şi ia terenurile, iar apoi le-au lăsat în paragină, multe din ele s-au degradat. Specialiştii spun că după o perioadă de 20 de ani de paragină terenurile din România au nevoie de cel puţin 5 ani de exploatare ca să ajungă la aceeaşi productivitate ca amplasamentele similare din ţara vecină. Iar asta costă alţi bani...