CCR e văzută ca un aliat al politicienilor împotriva justiţiei nu doar de către societate ori opoziţie, ci şi de o parte din magistraţi. Unul dintre aceştia, judecătoarea Georgeta Ciungan de la Tribunalul Bihor, şi-a pus cariera la bătaie, riscând excluderea din magistratură, pentru a demonstra că CCR pur şi simplu schimbă legile în favoarea inculpaţilor.

Învestită cu judecarea procesului intentat de DNA în 2016 împotriva a două profesoare de la Universitatea din Oradea, Camelia Dindelegan şi Floare Chipea, a soţului celei dintâi, Marin Dindelegan, şi a rectorului Constantin Bungău, dar ajunsă în situaţia de a judeca fără să ţină cont de probe strânse prin interceptări pentru că CCR le-a declarat nelegale, deşi la momentul efectuării lor nu le interzicea nicio lege şi fuseseră autorizate de alţi judecători, magistratul a sesizat Curtea de Justiţie a UE, acuzând instanţa de contencios constituţional de încălcarea Constituţiei, modificarea legilor şi nerespectarea tratatului de aderare al României la UE, care prevalează legilor interne, inclusiv în baza Constituţiei. Practic, CCR încalcă independenţa magistraţilor români, deci a justiţiei, substituindu-se acesteia, afirmă judecătoarea.

Sorbonei la DNA

Veste şoc, în iunie 2016, la Universitate. După percheziţii făcute în luna martie, procurorii DNA i-au reţinut 24 ore pe rectorul Constantin Bungău, pe decăniţa de la Ştiinţe Socio-Umane, Floare Chipea, pe profesoara Camelia Dindelegan (foto), de la aceeaşi facultate, şi pe soţul acesteia, Marin Dindelegan, preot ortodox, pentru dare de mită şi cumpărare de influenţă (Camelia Dindelegan), complicitate la dare de mită şi cumpărare de influenţă (soţul ei) şi luare de mită şi trafic de influenţă (rectorul şi decăniţa).

Anchetatorii arătau că Dindelegan promovase de la gradul de conferenţiar la cel de profesor prin fraudă. Pentru a-i fi înfiinţat postul, l-ar fi cadorisit pe rector cu butoni din aur, un parfum şi o cravată de firmă, plus o iconiţă argintată, iar anterior pe decăniţă cu plata unor reparaţii la casă, bijuterii şi o pereche de ghete. Toate acestea reieşeau din interceptări ale unor convorbiri telefonice în care femeia îi dădea indicaţii soţului să cumpere cadourile pentru rector, să plătească meşterii decăniţei, şi tot aşa a fost înregistrată în decembrie 2018 intrând în anticamera lui Bungău pentru a-i lăsa o parte din „atenţii”.

Fără interceptări

Încă din faza de cameră preliminară, unde un judecător de drepturi şi libertăţi apreciază legalitatea probelor, soţii Dindelegan au cerut excluderea din dosar a interceptărilor, invocând Decizia 51/16 februarie 2016 a CCR, privind neconstituţionalitatea articolului 142 din Codul de procedură penală, conform căruia „procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializaţi din cadrul poliţiei ori de alte organe specializate ale statului”.

Cum unele interceptări au fost realizate cu sprijinul tehnic al SRI, soţii Dindelegan au profitat de Decizia CCR, care considerase sintagma „alte organe specializate ale statului” lipsită de claritate şi dispusese nulitatea probelor strânse de procurorii DNA cu ajutorul SRI, chiar dacă potrivit Constituţiei decizia CCR este valabilă „numai pe viitor”.

Prin urmare, în ianuarie 2017, judecătorul de cameră preliminară al Tribunalului a respins cererea, constatând că la momentul efectuării interceptărilor procedura a fost legală şi dispunând începerea judecăţii. Nemulţumiţi, cei doi au contestat soluţia, menţinută apoi şi de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Oradea.

Ajutor pentru inculpaţi

În cursul procesului, în mai 2018, rectorul Bungău a plusat şi el: a cerut completului condus de judecătoarea Georgeta Ciungan să stabilească dacă DNA a colaborat cu SRI în baza unui protocol din 2009 dintre Parchetul General şi Serviciu, declarat şi el neconstituţional prin Decizia CCR 302/2017. În octombrie, Floare Chipea (foto) a cerut la rându-i excluderea interceptărilor, invocând această din urmă decizie a CCR, ce permitea constatarea nulităţii în orice fază a procesului penal, nu doar în cea de cameră preliminară, cum spune Codul de procedură penală.

Făcând verificările, judecătoarea a constatat că executarea a 9 mandate de supraveghere tehnică fusese realizată cu sprijinul SRI, iar alte 2 - după Decizia CCR 51/2016 - cu sprijinul Serviciului Tehnic al DNA, dar şi că toate cele 11 mandate au fost emise de judecători de drepturi şi libertăţi ai Curţii de Apel Oradea şi ai Tribunalului Bihor.

Luna trecută, pe 6 mai 2019, inculpaţii au cerut din nou excluderea tuturor interceptărilor, astfel că judecătoarea a recurs la un demers extraordinar, fără precedent în instanţele din jurisdicţia Curţii de Apel Oradea: a suspendat judecarea procesului şi a sesizat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, pentru a lămuri dacă trebuie sau nu să ţină seama de deciziile CCR, valabile potrivit înseşi Constituţiei, „numai pentru viitor”, dar impuse, contrar legii supreme şi principiului neretroactivităţii, şi în cauzele aflate pe rolul instanţelor.

Destabilizarea justiţiei

În motivarea sesizării, redactată pe 54 de pagini şi consultată de BIHOREANUL, judecătoarea arată că „instanţa este ţinută să se pronunţe” în proces deoarece, deşi deciziile CCR sunt obligatorii, ele contrazic atât prevederi ale Constituţiei, cât şi ale Codului de procedură penală, ale legislaţiei judiciare şi ale unor tratate europene la care România este parte. Magistratul arată că „CCR ar trebui să aibă rolul de verificare a conformităţii legilor cu Constituţia, şi nu rolul interpretării şi aplicării legilor, şi cu atât mai puţin rolul de a institui norme legale cu aplicare retroactivă, cu efectul destabilizării procesului penal”.

Făcând un istoric al „situaţiilor excepţionale” create de deciziile CCR, judecătoarea arată că din 2016 Parlamentul a început să modifice Codul penal şi pe cel de procedură penală, demersurile fiind criticate prin rapoartele Mecanismului de Verificare şi Control (MCV), asumat la aderarea la UE, şi ale Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia), la care România este parte. Deşi modificările decise de Parlament nu au fost finalizate, subliniază magistratul, „o serie substanţială de norme (n.r. - din Coduri) au suferit modificări, indirect şi direct, prin intervenţiile CCR”.

Legi schimbate

Concret, judecătoarea arată că prin Decizia 51/2016, CCR a calificat participarea SRI la punerea în executare a mandatelor de supraveghere ca fiind „act de urmărire penală, atribuindu-i o implicare nelegală în procesul penal”, deşi mandatele de supraveghere au fost solicitate de procurori şi autorizate de judecători în baza legii, doar punerea lor în executare fiind realizată cu suportul tehnic al SRI, din simplul motiv că doar SRI avea tehnica necesară.

De asemenea, magistratul arată că prin Decizia 302/2017 CCR a permis invocarea nulităţii probelor şi în „cauzele pendinte (n.r. - în judecată), cu consecinţa „sancţionării” probelor, indiferent dacă au fost obţinute înainte sau după publicarea Deciziei CCR 302/2017, deşi însăşi Constituţia prevede că deciziile CCR sunt valabile numai pentru viitor.

În final, prin Decizia 26/2019, „CCR a constatat existenţa unui conflict constituţional între autorităţile statului”, desfiinţând protocolul de colaborare dintre Parchetul General şi SRI, şi obligând instanţele să aplice „întocmai şi coroborat Deciziile 51/2016 şi 302/2017, cu consecinţa excluderii mijloacelor de probă rezultate din executarea mandatelor de supraveghere, făcând imposibilă o analiză concretă (n.r. - a legalităţii lor) de către instanţe”.

Pe scurt, a arătat judecătoarea, „intervenţiile CCR încalcă principiul securităţii juridice”, instituind retroactivitatea unor norme legislative, contrar articolului 15 al Constituţiei privind neretroactivitatea legilor şi articolului 147 privind efectul doar pentru viitor al deciziilor CCR.

Practic, competenţa instanţelor judecătoreşti de a interpreta şi aplica legea a fost încălcată de CCR, considerat „un organ politico-juridic care nu este calificat de legea supremă ca fiind autoritate judecătorească şi nici autoritate legislativă”, dar care, pe de altă parte „nu poate fi verificată de nicio altă autoritate naţională”, consecinţa fiind că „instanţa este împiedicată a exercita rolul constituţional şi european de înfăptuire a justiţiei”.

Pro şi contra

În sprijinul demersului său, judecătoarea Ciungan a invocat legislaţia românească relevantă, de la Codul de procedură penală (ce defineşte metodele de supraveghere şi statuează că invocarea nulităţilor probelor se poate face doar în faza de cameră preliminară), Constituţia României (care spune că „justiţia se realizează numai prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti”, că deciziile CCR „au putere numai pentru viitor” şi că „tratatele UE au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne”).

Pe de altă parte, ea a invocat Legea privind funcţionarea CCR (conform căreia competenţa acesteia „nu poate fi contestată de nicio autoritate publică”), deciziile CCR menţionate, Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor (potrivit căreia nerespectarea deciziilor CCR constituie abatere disciplinară), jurisprudenţa ÎCCJ (care într-un dosar, al fostului judecător CCR Toni Neacşu, a respins excluderea interceptărilor din dosar, dar în altul, al unui asociat Teldrum din Teleorman, Marian Fişcuci, a admis cererea de excludere din dosar), ba chiar şi jurisprudenţa schimbătoare a CCR, care prin Decizia 1.519/2011 a admis că recomandările MCV sunt obligatorii pentru statul român, dar prin Decizia 104/2018 a susţinut că acestea „nu pot constitui normă de referinţă”, deoarece „Constituţia este (n.r. - singura) expresie a voinţei poporului (...), iar aderarea la UE nu poate afecta supremaţia Constituţiei asupra ordinii juridice interne”.

Pe de altă parte, magistratul a invocat şi legislaţia europeană asumată de România, inclusiv decizia 2006/928/CE pentru instituirea MCV, rapoartele MCV şi ale Comisiei de la Veneţia, precum şi Tratatul constitutiv al UE, punând problema „dacă efectele deciziilor CCR, pentru situaţia în care îşi depăşeşte limitele constituţionale de competenţă, pot fi înlăturate de către instanţa de judecată în exercitarea rolului său de înfăptuire a justiţiei”.

Pârâtă la Inspecţia Judiciară

În final, judecătoarea a formulat trei întrebări către CJUE: dacă „rapoartele MCV au caracter obligatoriu pentru statul român”, „dacă Tratatul UE trebuie interpretat în sensul obligaţiei statului român de a respecta principiile statului de drept (...) inclusiv în privinţa abţinerii unei curţi constituţionale de a interpreta legea şi de a stabili modul concret şi obligatoriu de aplicare a ei de către instanţele judecătoreşti”, dacă „dreptul UE impune înlăturarea efectelor” deciziilor CCR contrare dreptului UE, şi dacă „principiul independenţei judecătorilor” consacrat de Tratatul UE este încălcat prin substituirea „competenţelor lor de CCR, cu consecinţa lipsirii de previzibilitate a procesului penal prin aplicarea retroactivă şi a imposibilităţii interpretării şi aplicării legilor”.

Nu în ultimul rând, Georgeta Ciungan a cerut CJUE să precizeze şi dacă „dreptul UE se opune existenţei unei norme interne care reglementează răspunderea disciplinară pentru magistratul care înlătură de la aplicare decizia CCR”, iar asta pentru că pe 6 mai, în proces, avocatul soţilor Dindelegan, clujeanul Radu Chiriţă (foto), nemulţumiţi că magistratul nu a exclus interceptările din dosar, ci s-a adresat CJUE, a anunţat că declanşează „procedura preliminară a cercetării disciplinare”.

Altfel spus, la sesizarea acestuia, Inspecţia Judiciară va declanşa o anchetă disciplinară împotriva judecătoarei, care riscă chiar şi excluderea din magistratură, pentru că nu s-a supus CCR. Verdictul depinde de rapiditatea cu care va acţiona Inspecţia Judiciară şi apoi se va pronunţa Consiliul Superior al Magistraturii, care ar putea s-o găsească vinovată chiar dacă, ulterior, CJUE îi va da dreptate şi va răsturna, spectaculos, toate deciziile CCR contrare atât Constituţiei, cât şi legislaţiei interne şi dreptului european...

CU JALBA LA CJUE
Magistraţii se plâng Europei

Pe lângă judecătoarea Georgeta Ciungan de la Tribunalul Bihor, au mai sesizat CJUE - instanţă cu sediul la Luxemburg (foto) care asigură interpretarea unitară a legislaţiei europene de către toate statele membre UE - încă alte 7 instanţe din România afectate de modificarea legislaţiei prin deciziile CCR din ultimii doi ani.

Demersuri similare a făcut inclusiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie după Decizia CCR 685/2018 privind neconstituţionalitatea completelor de 5 judecători, acuzând că CCR a desfiinţat, pur şi simplu, sentinţe definitive şi irevocabile, dispunând ca procese precum, de pildă, al fostului ministru Elena Udrea, să fie reluate de la zero, cu riscul prescrierii faptelor.

Curtea de Apel Bucureşti a sesizat şi ea CJUE privind înfiinţarea Secţiei Speciale de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie, prin OUG 9/2019, acuzând că existenţa unui organ judiciar care anchetează exclusiv magistraţi afectează independenţa acestora, dar şi drepturile victimelor la procese echitabile.

Alte instanţe, precum Tribunalul Olt şi Curtea de Apel Braşov, au sesizat CJUE tot pentru a stabili dacă recomandările MCV, care critică recentele modificări ale legislaţiei penale atât de către Parlament, cât şi prin decizii ale CCR, sunt obligatorii pentru România.

Unele sesizări vor fi soluţionate de CJUE în procedură accelerată, iar cea formulată de judecătoarea Georgeta Ciungan urmează să beneficieze de procedura de urgenţă, ceea ce ar însemna ca o soluţie să fie posibilă chiar în acest an.

Până în prezent, România nu a încălcat nicio decizie a CJUE, iar o eventuală decizie favorabilă autorilor sesizărilor fie ar pune CCR în situaţia de a-şi „repara” propriile decizii din perioada 2016-2019, toate în folosul inculpaţilor din procesele penale, fie ar pune întreaga justiţie din ţară în coliziune cu justiţia UE.

SPRE DEZASTRU
„Prin pasivitate şi nepăsare”

Magistrat tânăr, care şi-a început cariera cu doar 5 ani în urmă, judecătoarea Georgeta Ciungan s-a remarcat la începutul acestui an, când a luat atitudine, ca membru al Asociaţiei Forumul Judecătorilor din România, împotriva modificării legislaţiei penale în favoarea inculpaţilor, fără nicio preocupare pentru victimele infracţiunilor.

În februarie, după ce la iniţiativa fostului ministru Tudorel Toader Guvernul a adoptat OUG 7/2019 privind modificarea legilor justiţiei, magistratul a acordat un interviu publicaţiei Info-Sud-Vest în care a criticat conţinutul actului normativ, dar şi pasivitatea unor colegi de breaslă care, la adăpostul salariilor mari, preferă să nu se „bage” în războiul pentru apărarea independenţei justiţiei.

„Independenţa justiţiei este o garanţie pentru voi, dragi cetăţeni, că mâine veţi avea dreptul la un proces echitabil. (...) Judecătorul are nu doar dreptul, ci şi obligaţia de a exprima opinii proprii în legătură cu reforma sistemului judiciar şi cu prezervarea statului de drept. Opinia publică trebuie să înţeleagă că magistratul nu exprimă opinii în interes propriu, ci pentru a se asigura că există cadrul legislativ suficient şi necesar de natură să garanteze drepturile şi libertăţile cetăţenilor”, spunea magistratul.

Georgeta Ciungan a explicat şi „cum am ajuns aici”, adică în situaţia ca sistemul judiciar să fie destabilizat: „Prin pasivitate şi nepăsare, şi prin retragerea într-un «loc» garantat şi de facilităţile unui venit salarial substanţial. Încotro ne îndreptăm? Spre dezastru. Spre o direcţie unde, personal, la alegerea acestei profesii, mi-am jurat că nimeni nu va ajunge. De multe ori, şi nu numai în branşa noastră, am auzit justificări pentru lipsa de atitudine, începând cu obligaţia de rezervă până la «am familie, copii» sau «nu e lupta noastră»”.