Patru drumuri noi, 19 kilometri de asfalt, investiţii de peste 20 milioane euro. Zona Metropolitană Oradea pregăteşte pentru cei peste 25.000 de navetişti din comunele limitrofe noi căi de a ajunge în oraş.
„Dacă vrem ca zona să se dezvolte economic, spre beneficiul atât al oraşului, cât şi al comunelor din jur, trebuie să scurtăm distanţele şi să facem ca deplasarea să devină rapidă şi ieftină”, argumentează primarul Ilie Bolojan.
Drumuri „pe ţeavă”
S-au săturat să piardă timpul blocaţi în trafic! Reuniţi pe 1 aprilie în Consiliul Director al Zonei Metropolitane Oradea, primarii celor 12 comune învecinate au cerut rezolvarea cu prioritate a problemelor de circulaţie. „Oamenii sunt nemulţumiţi de condiţiile în care se circulă, mai ales la orele de vârf, lucru care este de înţeles. Cele 5-10 minute, poate chiar mai mult, pe care le pierd în trafic, le-ar putea petrece foarte bine cu familia, nu aşteptând în maşini”, spune primarul Ilie Bolojan (foto), preşedintele ZMO.
Pentru că drumurile existente, flancate de blocuri, nu pot fi lărgite decât cu rare excepţii şi pe mici porţiuni, soluţia stă în construirea unor rute noi, alternative celor de acum. „Vom stabili până în toamnă un portofoliu de proiecte în acest scop. Potrivit noilor reglementări, putem scoate lucrările la licitaţie, chiar şi fără să avem finanţarea europeană. Astfel, în primăvară am putea avea deja încheiate cu constructorii contracte cu clauze suspensive, ce permit beneficiarului să dea ordinul de începere a lucrărilor doar când are fondurile asigurate. Imediat ce avem contractul de finanţare semnat, dăm drumul la lucrări, economisind astfel luni de zile”, spune Bolojan.
Priorităţile oraşului
Oradea are deja stabilite propriile priorităţi. Edilul vrea să prelungească cu circa 4 kilometri viitorul drum rapid din Podul Dragoş Vodă, care se termină în Calea Bihorului. Artera cu două benzi pe sens ar putea continua pornind de la bazele serpentinelor de Paleu, pe la poalele dealurilor, pentru a ieşi în drumul de Biharia, care va asigura legătura cu viitoarea autostradă. Astfel, şoferii care vin dinspre Cluj ar putea vira la dreapta pe podul Dragoş Vodă pentru a merge spre Satu Mare, fără a mai străbate toată Oradea.
La fel, municipalitatea are în vedere amenajarea unui drum de 5,7 kilometri, dotat inclusiv cu pistă de biciclete, care să lege peste câmpuri şoseaua de centură, din zona Praktiker, de drumul spre Beiuş, în vecinătatea pensiunii Noblesse din Băile Felix. „Drumul ar viabiliza terenurile din zonă, acestea putând fi rezervate construcţiilor, ar lega oraşul de staţiune printr-o pistă pentru biciclişti, şi ar scoate traficul greu din Sînmartin, redirecţionându-l pe noul drum, din câmp”, explică Bolojan.
Turişti în loc de tancuri
Cea mai îndrăzneaţă propunere îi aparţine însă primarului de Nojorid, Mircea Crainic. Edilul propune asfaltarea fostului drum militar între Apateu şi Cihei, care asigura în perioada interbelică accesul tancurilor la cazematele din zonă, parte a liniei defensive Carol. Astfel modernizată, artera de 5 kilometri ar lega DN 76 Oradea-Beiuş şi DN 79 Oradea-Arad, facilitând accesul turiştilor spre staţiunile Băile Felix şi Băile 1 Mai fără a-i mai pune să treacă prin oraş. În plus, noua bretea de legătură ar pune în valoare terenuri în prezent relativ izolate, pe care, cu timpul, ar putea apărea firme, pensiuni, case.
Nu toate drumurile în pregătire sunt destinate însă devierii traficului de tranzit. O investiţie la fel de importantă o constituie amenajarea unui drum între Oradea şi Săldăbagiu de Munte din strada Izvorului, prin fostele ferme pomicole. În prezent, navetiştii se întorc din oraş ocolind la stânga, prin Paleu, sau la dreapta, prin strada Gheorghe Doja. „Lung de numai 3,7 kilometri, drumul ar putea lega mult mai rapid localitatea de oraş”, spune directorul ZMO, Adrian Foghiş (foto). Singurul dezavantaj ar fi doar faptul că, înghesuit de case, drumul ar fi destul de îngust, cu o singură bandă pe sens, şoferii fiind nevoiţi să circule cu atenţie.
Cu viaduct
Cele patru drumuri noi, însumând cam 19 kilometri, ar costa circa 20 milioane euro. Suma pare enormă, dar ia în considerare inclusiv varianta amenajării de pasaje supraterane, pentru o şi mai mare fluidizare a circulaţiei. Noul drum spre Sînmartin, care porneşte din zona Praktiker, ar urma să traverseze centura Oradiei cu un pasaj în zona hotelului Tranzit şi cu încă unul peste linia ferată paralelă cu actualul DN 76, explică Bolojan.
La fel, ar putea deveni oportună construirea unui viaduct care să lege drumul rapid de cel spre Biharia sau de cel spre Săldăbagiu de Munte. Detaliile concrete vor fi stabilite însă prin studiile de fezabilitate şi proiectele de execuţie ale celor patru lucrări.