La începutul săptămânii trecute, Guvernul României și-a asumat răspunderea în fața Parlamentului cu privire la mult discutatul proiect de creștere a unor taxe și impozite și de eliminare a unor facilități fiscale.
Întrucât legea nu a intrat încă în vigoare și, ca atare, nu are număr, iar ambii „părinți” ai ei, prim-ministrul Ciolacu și ministrul Finanțelor, Boloș, au același prenume, respectiv Marcel, pentru ușurință, o vom denumi în continuare „Legea lu’ Marcel”.
În încercarea de a aduna bani la buget, Guvernul a apreciat că este riscant să promoveze o Ordonanță de Urgență cu privire la aceste măriri de taxe și impozite. Pe de-o parte era foarte greu de justificat urgența, iar pe de altă parte, în mod evident, proiectul deja adoptat limitează unele drepturi ale cetățeanului, aspect care nu poate fi dispus prin OUG, iar practica din pandemie a cam confirmat acest lucru.
Ca atare, Guvernul a venit în fața Parlamentului uzând de procedura constituțională de asumare a răspunderii. Aceasta înseamnă că legea se consideră adoptată în termen de trei zile de la data ședinței de asumare a răspunderii dacă nu se formulează o moțiune de cenzură.
În cazul concret al Legii lu’ Marcel, întrucât opoziția este fragmentată și nu își „permite” să facă o unică moțiune de cenzură, iar separat partidele nu au voturi suficiente, aceasta a fost adoptată.
Cu toate acestea, legea nu va intra repede în vigoare întrucât s-au formulat sesizări la Curtea Constituțională, iar, înainte ca instanța constituțională să verifice legea, președintele nu o poate promulga. În concret, aceasta înseamnă că, cel puțin o lună, măsurile fiscale noi nu vor putea fi aplicate.
Pe de altă parte, la o simplă privire asupra Legii lu’ Marcel, orice jurist poate să își dea foarte repede seama că, dacă nu va fi un vot politic la CCR, un asemenea „ghiveci” nu are nicio șansă în fața unui control de constituționalitate corect.
Curtea Constituțională a mai spus și anterior că un proiect de lege trebuie să vizeze un singur domeniu și nu să fie un „evantai”, ca în cazul Legii lu’ Marcel. Pe de altă parte, există numeroase prevederi mai mult decât discutabile, cum ar fi aceea de impozitare cu 70% a veniturilor „nejustificate”, care seamănă foarte mult cu o confiscare, ce se poate dispune doar în condiții procedurale foarte stricte.
În concluzie, până la votul judecătorilor CCR, atât poporul, cât și cei doi Marcei, cam neinspirați, vor trebui să aștepte.