Începând de joi a intrat în vigoare Legea privind unele măsuri pentru accelerarea judecării proceselor, aşa numita "Lege a micii reforme din justiţie", care îşi propune scurtarea termenului de soluţionare a dosarelor. Impactul pe termen scurt la nivelul Tribunalului Bihor va fi redus. Dar nu în viitorul apropiat.

Potrivit judecătorului Cristian Monenci, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Bihor, principalul impediment este numărul mare al cauzelor înregistrate la nivelul instanţei, care a crescut cu 13% faţă de anul trecut, de la 18.536 de dosare în 2009 la 21.005 dosare în 2010.

La aceasta se adaugă deficitul de judecători. Din cele 34 de posturi de judecători existente la nivelul Tribunalului, 9 sunt libere, iar 3 posturi sunt temporar neocupate, două judecătoare fiind în concediu maternal, iar o alta fiind delegată la Penitenciarul Oradea.

Termene de 10 luni

"Din acest motiv s-a ajuns la o supraîncărcare a judecătorilor aflaţi efectiv în activitate, Tribunalul Bihor fiind între primele tribunale ca încărcătură de dosare pe judecător din ţară. Efectul negativ s-a resimţit şi în acordarea termenelor de judecată, ajungându-se ca în materia contenciosului administrativ şi fiscal primul termen de judecată să fie fixat la aproximativ 10 luni de la depunerea cererii", a declarat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Bihor.

Cea mai mare încărcătură de dosare o au magistraţii Secţiei comerciale, contencios administrativ şi fiscal. Pe fondul crizei economice, numărul de cauze aflate pe rolul secţiei a crescut cu 31% faţă de anul precedent, de la 8.616 dosare în anul 2009, la 11.308 dosare înregistrate în 2010.

"În aceste condiţii impactul pe termen scurt al Legii nr. 202/2010 la nivelul Tribunalului Bihor va fi redus, iar soluţionarea unei cereri de la o zi la alta un deziderat greu de atins, cel puţin în următoarele şase luni", susţine Cristian Monenci.

Citaţii prin e-mail şi fără evacuări iarna

Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea judecării proceselor sau Legea "micii reforme" în Justiţie îşi propune, în principal, scurtarea termenului de soluţionare a dosarelor.

Instanţa va putea dispune ca încunoştiinţarea părţilor să se facă şi telefonic, telegrafic, prin fax, e-mail sau orice alt mijloc de comunicare care asigură transmiterea textului supus comunicării sau înştiinţarea pentru prezentarea la termen.

Totodată, alte "instrumente" de tergiversare precum strămutarea dosarelor sau ridicarea excepţiilor au fost mai strict reglementate. Noua lege precizează că nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în procesele şi cererile privind creanţe având ca obiect plata unei sume de până la 2.000 lei inclusiv dar şi că hotărârea judecătorească prin care Judecătoria soluţionează contestaţiile la amenzile de circulaţie şi ordine publică sunt definitive şi irevocabile.

Tot Legea spune că în perioada 1 decembrie - 1 martie nu se pot face evacuări din locuinţe, decât în cazul în care creditorul face dovada că el nu are la dispoziţie altă locuinţă corespunzătoare ori că debitorul sau familia sa au un alt imobil în care să se mute. Aceste dispoziţii nu se aplică în cazul evacuării persoanelor care ocupă abuziv, fără niciun titlu, o locuinţă şi nici celor care tulbură în mod grav liniştea publică.

Divorţ la notar

Printre instituţiile nou-introduse sunt medierea în procesele comerciale şi de divorţ, divorţul pe cale administrativă şi divorţul la notar, tranzacţia, medierea şi recunoaşterea pretenţiilor civile în procesele penale sau judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei.

Potrivit Legii, dacă soţii sunt de acord cu divorţul şi nu au copii minori, aceştia pot fi divorţaţi şi de ofiţerul de stare civilă sau notarul public de la locul căsătoriei sau al ultimei locuinţe comune, care le eliberează un certificat de divorţ.

O altă noutate este "Judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei". Aceasta înseamnă că şi infractorii români vor putea pleda ca americanii: "vinovat" sau nevinovat" şi beneficiază de o reducere cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii şi cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii.

Aceste dispoziţii nu se aplică în cazul în care acţiunea penală vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţie pe viaţă.