Tudor Chirilă, regizor de origine orădeană și producător la TVR 1, își expune la Oradea lucrările de artă fotografică grupate sub denumirea „Legenda mărului stacojiu”.

Vernisajul celor 33 de fotografii de mari dimensiuni va avea loc miercuri, la ora 17, la Galeria „Mezey Lajos”, din Cetatea Oradea, în prezența autorului. Momentele muzicale vor fi asigurate de Thurzó Sándor József și de artiștii Rock Filarmonica Oradea.

Tudor Chirilă a început să fotografieze din 1978, iar în anul 1981 s-a înscris la cursul de tehnică condus de artistul fotograf Ștefan Tóth.

„Într-o bună zi am luat un măr stacojiu din coș, cu gândul să-l mănânc. Am ținut mărul în palmă și l-am privit, am început să meditez în fața lui și atunci am văzut toate acestea și multe altele. Apoi am fotografiat mărul stacojiu. Apoi l-am mâncat”, spune artistul fotograf expozant, citrat într-un comunicat de presă trimis de organizatorii din Asociația Internațională „Euro Foto Art”.

În preambulul expoziției, Tudor Chirilă redă amintiri din anii de școală din Oradea: „Am copilărit în cvartalul zis cândva 23 August, între parcul central și vechea piață, am făcut școala primară și medie la Generală 8 – așadar, în acea parte din Oradea, care era cândva ghetoul evreiesc. Treapta 1 am terminat-o la Colegiul Național „Emanuil Gojdu”, apoi treapta 2, la Liceul de Filologie Istorie (LFI) din Oradea. Nu am fost un elev model, ba dimpotrivă. În clasa a XII-a mă scotea Securitatea de la ore să mă interogheze, deoarece veneam cu discuri de muzică rock la școală și cu părul prea lung”.

Tudor Chirilă este regizor de televiziune și teatru, producător la TVR, născut la Oradea, fiind fiul criticului de teatru şi jurnalistului Dumitru Chirilă și al actriţei Anca Miere Chirilă.

Regizorul a fost premiat de UNITER şi APTR. La Oradea a regizat mai multe piese jucate la Teatrul Regina Maria, printre care „Perpetua și Felicitas”, „Furtuna” sau „Ivanca”.

Tudor Chirilă a fost distins cu premiul Uniunii Cineaştilor pentru filmul de televiziune „Casa din munţi", realizat, pe Valea Crişului Repede, de TVR 2, în colaborare cu Asociaţia Culturală „ECOART”. Filmul face parte dintr-o serie de patru, precedat de „Târgul de la Negreni”, „Ultima prescură”, „Olăreasa de la Vama Sării”.

Expoziția „Legenda mărului stacojiu” din Cetatea Oradea va rămâne pe simeze până în 11 noiembrie, iar lucrările vor fi proiectate și pe ecranele din mijloacele de transport în comun din Oradea, dar și pe site-ul AIEFA.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!